x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Atelierele lui Moş Crăciun

Atelierele lui Moş Crăciun

de Carmen Anghel    |    03 Dec 2013   •   13:45
Atelierele lui Moş Crăciun

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni anunţă lansarea unei noi serii de activităţi interactive: “Atelierele lui Moş Crăciun”. Proiectul este realizat în colaborare cu Asociaţia Cultural Ştiinţifică “Carpaţii Răsăriteni”. Atelierele vor avea loc în perioada 10 – 19 decembrie, între orele 10:00 – 16:00.

 Toţi copiii şi tinerii participanţi vor fi coordonaţi şi supravegheaţi de voluntarii Asociaţiei şi de specialiştii din cadrul Muzeului. Decoraţiile confecţionate de copii şi tineri vor fi luate acasă de către aceştia la terminarea atelierului. Participarea la ateliere se face numai pe bază de programare, la telefon 0267/314139 (secretariatul muzeului). Taxă de participare: 3 lei/participant. Vă aşteptăm cu drag să-l ajutăm împreună pe Moş Crăciun! 

×