x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby “Calea Iubirii, Conştienţei şi Puterii”, cu dr. Nicoleta Svârlefus

“Calea Iubirii, Conştienţei şi Puterii”, cu dr. Nicoleta Svârlefus

de Luminita Ciobanu    |    16 Oct 2014   •   16:00
“Calea Iubirii, Conştienţei şi Puterii”, cu dr. Nicoleta Svârlefus

Transcenderea iluziei în care ne ţine captivi mintea este mijlocul prin care putem experimenta adevărul interior. Cu toţii ne dorim încredere în sine, pace, putere, abundenţă. De fapt, ceea ce ne dorim este prezenţa iubirii în viaţă noastră, o manifestare completă a adevărului interior, împăcare cu cine suntem şi cu drumul pe care îl alegem. Oricâte alte forme am alege să experimentăm (succesul, recunoaşterea, aprecierea, fericirea, bucuria, împlinirea dorinţelor, abundenţă materiale), de fapt, în fundal, se află dorinţa de a nu pierde esenţa vieţii care este iubirea. Dr. Nicoleta Svârlefus şi Astrocafe.ro organizează, în Capitală, la 2 noiembrie 2014, un seminar care aduce în atenţie un domeniu interesant şi fragil: “Calea Iubirii, Conştienţei şi Puterii”.

Tema aleasă de Dr. Nicoleta Svârlefus este complexă şi, din acest motiv, va fi abordată ţinând cont de elementele şi faţetele care o compun. “Când iubirea este absentă, când pierdem conexiunea cu inima noastră, pierdem sensul înalt al vieţii, ne separăm de tot ce este, ne simţim izolaţi, pierdem esenţa, divinul din noi. Inima este subordonată minţii, egoului, într-un spaţiu de falsă securitate, iar frica devine combustibilul alegerilor pe care le facem. Compromisul devine un fel de a fi, vitalitatea este scăzută, intuiţia este înnăbuşită, intenţiile inimii sunt reprimate. Facem proiecţii, avem aşteptări (deci şi dezamăgiri), ambiţii. Viaţa ajunge să se deruleze în jurul unor ambiţii, între o luptă şi alta, cu efort, zbatere, confuzie, chin. Egoul ne oferă iluzia puterii. Este locul în care locuiesc pseudo-puterea şi frica. Nici o realizare materială nu ne poate spori puterea, dacă aceasta nu are la bază realizarea spirituală, conştientizarea a cine şi ce suntem. Controlul exersat pe drumul ambiţiei nu face decât să mascheze nesiguranţa şi lipsa de putere tot mai acută”, explică dr. Nicoleta Svârlefus, accentuând totodată asupra temelor abordate în cadrul seminarului amintit: “La acest workshop, facem distincţia între puterea vulnerabilităţii inimii (adevărata putere) şi (pseudo-) puterea controlului minţii. Când îţi muţi atenţia în inimă, când arunci "gunoiul mental", îţi recapeţi puterea, încrederea, bucuria, pacea. Refaci conexiunea cu tot ce este, cu Dumnezeu. Ai acces la iubire şi încredere. Dai un sens înalt existenţei tale, simţindu-te în permanenţă susţinut şi în siguranţă. Îţi creezi viaţa, alegere cu alegere.

Cu cât îţi deschizi mai mult inima, cu atât îţi va fi mai uşor să o auzi, prin transcenderea "norilor" minţii. Cu cât mai des îţi aduci atenţia în inimă, cu atât mai uşor vei face alegeri în acord cu fiinţa ta şi cu binele tău cel mai înalt. Pentru că, atunci când îţi asculţi inima, eşti în iubire. În iubire pentru tine, pentru ceilalţi, pentru viaţă! În cadrul acestei întâlniri, propun exerciţii şi meditaţii pentru: vindecare prin iertare,- deschiderea şi ascultarea inimii, acceptarea a tot ce este, chiar acum, chiar aici, sporirea energiei vitale, încredere în sine şi în alegerile inimii, accesarea spaţiului de putere şi posibilităţi nelimitate, experimentarea iubirii în forma sa cea mai pură”.

Seminarul se va desfăşura duminică, 2 noiembrie, între orele 10:30- 19:30, cu pauze mici de cafea şi o pauză mare în jurul orei 14:30. Locul desfăşurării acestui eveniment va fi anunţat participanţilor. Cei înscrişi la seminar până la 21 octombrie vor obţine o reducere a taxei de participare, care, în acest caz va fi de 160 lei, iar după data amintită taxa va fi de 185 lei. Detalii suplimentare despre workshop sunt oferite de Cristina Ciobanu (asistent, organizator şi responsabil înscrieri): workshop@astrocafe.ro, 0758.088.168.
 

×