x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Cele mai ciudate calendare pe 2017

Cele mai ciudate calendare pe 2017

08 Ian 2017   •   10:00
Cele mai ciudate calendare pe 2017

Noul an aduce cu sine moda calen­darelor. Pe lângă cele clasice, pe piaţă au apărut calendare care mai de care mai ciudate. Vedete sunt, cum era de aşteptat, animăluţele, fie că e vorba despre câini, pi­sici, porcuşori sau chiar… capre. Dar şi ca­lendarele cu poze jenante de familie sau cu vedeta anului - preşedintele SUA Donald Trump - prind bine printre fanii genului.

 

Animăluţe “făcute de râs”

La ce sunt buni căţeii, dacă nu la făcut pozne? Simpaticele pa­trupede pozează într-un calendar care te binedispune încă de la pri­ma filă. “Am mâncat florile buni­cii” sau “Alt câine a venit în curte şi l-am lăsat să facă pipi pe mine. De două ori”, sunt câteva dintre mesajele care însoţesc căţeii cu fi­guri spăsite, prinşi asupra faptelor. Şi pisicile sunt “făcute de râs”, în­tr-un alt calendar. “Eu sunt Ellie. În această dimineaţă am furat sandviciul cu slă­ninuţă al mamei. Şi n-am nici o remuşcare” sau “Obişnuiesc să fur biberonul copilului şi să mestec tetina. Am făcut asta de patru ori. Şi nu mi-e ruşi­ne şi nu îmi pare rău” sunt câteva dintre prostioa­rele făcute de pisicuţe.

 

Donald Trump

Şi noul preşedinte al Americii este subiect de calendar. Însă pozele şi textele care le însoţesc nu sunt deloc măgu­litoare la adresa celui mai puternic om de pe planetă. Calendarul este o colecţie de decla­raţii năstruşnice ale lui Trump, făcute în cam­pania electorală. Iată una dintre ele: “ISIS îl onorează pe Președin­tele Obama. Este fon­datorul ISIS. El a fondat ISIS! Iar Hillary este co­fondatoare”.

 

Pisici morocănoase

Independente şi cu personalita­te puternică, nu toate pisicile sunt un monument de drăgălăşenie. Do­vadă, calendarul alăturat, intitulat sugestiv “Pisici

 

Fotografii jenante de familie

Se ştie că pozele de fami­lie au nevoie de un mic amă­nunt pentru a fi transformate în fotografii jenan­te. Câteva dintre ele au fost strân­se într-un calendar pe 2017 .

 

Porcuşori de buzunar

Pe lângă pisici şi căţei, americanii obişnuiesc să-şi ia drept animale de casă porcuşori în miniatură. Sim­paticele animale sunt subiectul unui calendar care-ţi înseninează ziua la fiecare privire. Iar cui îi plac caprele, poate cumpăra un calendar cu nostimele ierbivore

 

Câini sub apă

O idee inedită a avut un fotograf american care a pozat câini... sub apă. Momiţi cu jucăriile preferate, căţeii au plonjat în piscină, de aici re­zultând nişte ima­gini tare haioase, care au fost strânse într-un calendar.

 

Tipi mişto citind

Un calen­dar cu 12 băieţi frumoşi, care pe deasupra mai şi citesc, este cado­ul perfect pentru domnişoare. La fel şi calendarul cu tipi bine fă­cuţi care au grijă de animăluţele lor de companie.

 

×