x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Copiii au făcut oale de lut în galeria comercială The Grand Avenue

Copiii au făcut oale de lut în galeria comercială The Grand Avenue

de Diana Scarlat    |    26 Noi 2017   •   17:55
Copiii au făcut oale de lut în galeria comercială The Grand Avenue

The Grand Heritage, primul eveniment din România care poziționează arta tradițională românească pe cea mai înaltă treaptă a artizanatului, a învitat copiii la distracție cu spirit românesc, pe aleea brandurilor de lux. Pe lângă o-ntâlnire senzațională cu Smiley, cei mici au fost învățați cum se fac oale de lut și cum se pictează ceramica de Horezu. Evenimentul organizat în parteneriat cu Asociația Creatorilor Independenți, în perioada 23 - 25 noiemebrie, a reunit meșteri populari autentici, pentru a poziționa arta tradițională românească, meșteșug desăvârșit în secole, printre brandurile internaționale de lux.

 

“Sufletul poporului român este reprezentat de acești meșteșugari desăvârșiți în arta lor. Ei ne cinstesc istoria, tradițiile și ne învață să păstrăm frumosul viu și nealterat acum, precum și în viitor. Avem o bogație de cultură, o moștenire prețioasă ce merită atenția și dedicarea noastră pentru a o perpetua mulți ani de acum încolo”, explică  Elena Kuji Buteică, reprezentant al Asociației Creatorilor Independenți. Alături de copiii care au olărit pe Grand Avenue s-a aflat și Iuliana Tudor, binecunoscuta realizatoare și prezentatoare TV, una dintre mai înfocate susținătoare a tradițiilor noastre populare, care a reiterat ideea ca avem o datorie morală de a pastra și transmite mai departe generațiilor viitoare toate aceste elemente care definesc spiritul și caracterul autentic românesc.

 

Artiștii populari prezenți la prima ediție The Grand Heritage sunt Ioan Alexandru Rotar din Târgu Mureș, județul Mureș, artist sticlar, Constantin Mischiu din Horezu, județul Vâlcea, specializat în ceramica de Horezu, cea care este inclusă de UNESCO în Patrimoniul Cultural Imaterial; Antoaneta Nadu din Bechet, județul Dolj, specializată în tehnica covoarelor oltenești din lână naturală; Ileana Hotopilă din Ulma, județul Suceava, specializată în ouă încondeiate sau ‘închistrite’, așa cum sunt cunoscute în zona Bucovinei; Ecaterina Diulescu, din Craiova, județul Dolj, o învățatoare care a renunțat la catedră pentru a se dedica pasiunii de a tricota; Jorj şi Olimpia Dimitru din București, care au descoperit pasiunea pentru olărit și mai ales pentru ceramica de Cucuteni; Mariana Lăcrămioara Ionescu, din Pitești, județul Argeș, specializată în articole textile și broderii, și Mihaela Moldoveanu, din București, este creatoare de ie românească, în diverse reinterpretări.

×
Subiecte în articol: The Grand Heritage