x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Doamna de fier a zodiacului. De ce nu poți trece de ea

Doamna de fier a zodiacului. De ce nu poți trece de ea

24 Feb 2017   •   15:36
Doamna de fier a zodiacului. De ce nu poți trece de ea

Vedem în jurul nostru multe femei care nu au puterea să treacă peste o dezamăgire sentimentală ori profesională, care trăiesc cu povara unui bagaj emoțional al trecutului și se lasă păgubașe mult prea ușor, scrie divahair.ro.

Așa că nu putem să nu admirăm mult una care se ridică deasupra tuturor cu pofta ei de viața și cu o forță incredibilă, așa cum nu a mai fost văzută. Ai putea să crezi la început că ea a trăit „în puf” mereu, dar adevărul este că a fost testată de destin mult mai des decât alte reprezentante ale sexului frumos. Nu mai avem nicio îndoială! Aceasta este doamna de fier a zodiacului. Nimeni nu își permite să treacă peste opinia ei.

Descoperă în ce semn astrologic se află cea mai puternică femeie din horoscop și cum reușește ea să treacă cu capul sus peste toate obstacolele!

×
Subiecte în articol: zodiac horoscop doamna de fier