x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Patru zodii care riscă să divorțeze

Patru zodii care riscă să divorțeze

06 Mar 2017   •   17:07
Patru zodii care riscă să divorțeze

Iubirea este oarbă şi surdă uneori, mai ales la început. Şi totul e roz şi bine, trecem cu vederea multe lucruri până când nu ne izbim de ele în fiecare zi. Atunci nu mai e aşa drăguţ şi ne dorim o separare, scrie divahair.

Nu toată lumea se gândeşte la separare, ci mai este şi cealaltă parte când unii se gândesc cum să vindece relaţia.

Ştii, oamenii au şi bune, şi rele, numai că sunt anumite caracteristici care sunt specifice unui grup de oameni, adică zodiilor.
Sunt câteva zodii mai predispuse să ajungă la despărţire, la divorţ prin atitudinea lor.

Berbec

Îşi aleg partenera la primul impuls fără a ţine cont dacă a luat decizia bună sau nu pentru el. Sunt încăpăţânaţi şi le plac conflictele. Iar flexibilitatea este destul de mică la capitolul schimbare. Fiind semn de foc, totul este amplificat, vede negru în faţa ochilor şi cu greu faci faţă furiei unui nativ în zodia Berbec.


Gemeni

Cei născuţi în această zodie au tendinţa să înşele. Le place aventura şi să fie liberi, fiind semn de aer. Le e teamă să se angajeze într-o relaţie pe termen lung, fapt care produce instabilitate în cuplu. Sunt visători, dar nu le place să se oprească la un singur partener, fapt care o să-i dea bătai de cap toată viaţa la acest capitol.

×
Subiecte în articol: zodii horoscop zodiac divort