x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Trucuri pentru a face o primă impresie bună

Trucuri pentru a face o primă impresie bună

de Oana Portase    |    07 Aug 2017   •   20:50
 Trucuri pentru a face o primă impresie bună
Sursa foto: KatarzynaBialasiewicz/Getty Images/iStockphoto

Prima impresie cântăreşte mai mult decât ne putem imagina. Sunt suficiente câteva secunde pentru ca cineva să-şi formeze o opinie despre noi. O clipă de neatenţie ne poate costa un interviu pentru un loc de muncă, o relaţie importantă sau o afacere. Specialiştii spun că o primă impresie greşită se poate repara în cel puţin alte 19 întâlniri. Nimeni nu este perfect, dar cu puţină atenţie putem crea o primă impresie favorabilă, fără a fi falşi.

 

Pentru a lăsa o impresie bună, mai întâi este necesar să avem o impresie autentică despre noi. Fii sincer cu tine și nevoile tale. Fii obiectiv. Subaprecierea împiedică evoluția, supraestimarea este ireală. Oamenii nemulțumiți văd jumătatea goală a paharului, judecă pe cei din jur, nu pot face o evaluare corectă, văd oriunde, în oricine defecte. Oamenii  împăcați cu sine pot fi obiectivi. Ei constată, nu judecă.

 

Maria Verdi, psiholog-psihoterapeut integrativ

 

La ce să fim atenţi

 Specialiştii spun că poţi crea un impact pozitiv doar prin simpla prezenţă, fără a vorbi. Într-un interval de doar 30 de secunde până la 4 minute atenţia celor implicaţi şi capacitatea de a reţine amănunte sunt la nivel maxim. Aşa că este foarte important cum te prezinţi în această perioadă de timp. „Comunicarea inițială poate produce disconfort  dacă cel care o inițiază pătrunde brusc în spațiul personal sau intră în spațiul intim al interlocutorului. Pentru prima întâlnire, în funcție de scopul pentru care suntem acolo, e bine de știut: spațiul intim cuprinde distanța de 0 - 50 cm, spațiul personal înseamnă o distanța de 50 cm - 1,2 m, spațiul social 1,2 m - 4 m, spațiul public peste 4 m. Poziția în care te așezi față de interlocutor când comunici are un impact psihologic. Postura pe care o abordezi când comunici vorbește despre tine. Verticalitatea, spatele drept atunci când ești în picioare arată încredere și dominanță. Umerii lăsați transmit plecăciune, împovărare, supunere”, explică psihologul Maria Verdi.

 

Se mai spune că privirea este oglinda sufletului. La prima întâlnire, contactul vizual poate crea siguranță sau disconfort. O privire insistentă poate fi percepută ca fiind agresivă, în schimb, o privire pierdută induce întrerupere de contract. Trebuie să fim atenţi la cum ne prezentăm, dar în acelaşi timp trebuie să analizăm şi ce transmite cel cu care ne întâlnim pentru prima oară.

Cum ne reparăm imaginea

Avem nevoie de 4 minute pentru a face o impresie bună, dar lucrurile nu stau la fel când vine vorba de repararea imaginii. Studiile arată că avem nevoie de alte 19 întâlniri pentru a schimba o primă impresie greşită. Aceasta nu se poate repara în toate cazurile. Uneori nu mai primim nicio şansă din partea unui partener de afaceri sau angajator. „Dacă am creat o impresie negativă dintr-un moment de neatenție sau emoție copleșitoare, mai există șanse de recadrare. Timpul vindecă, mai ales dacă a fost un moment nefast atunci, iar noi suntem altfel, suntem autentici. Dacă se creează conjuncturi să rămânem aproape de cel căruia nu i-am făcut o bună impresie, e bine să ne îmbrăcăm în răbdare. Dacă am fost percepuți incorect, cel cu care interacționăm va sta cu ochii pe noi. Există tendința de a fi supravegheați, controlați până dovedim că suntem de încredere. În orice relație: de rudenie, de prietenie, de afacere, nu poți construi dacă nu există credibilitate. Este foarte important să fim atenți la tot ce spunem și tot ce facem”, mai spune psihologul.

 

DE CE SĂ ŢII CONT

Prima impresie se formează între primele 30 de secunde – 4 minute

O impresie greşită se repară după alte 19 întâlniri

Poţi crea un impact pozitiv prin simpla prezenţă, fără a vorbi

Fii atent la interlocutorul tău: la postură, privire, gesturi, tonul vocii

Ai grijă la ce distanţă te aşezi faţă de cel cu care interacţionezi

 

Nu juca teatru

 O atenţie la felul în care te prezinţi şi detalii nu înseamnă să fii fals şi să exagerezi. Totodată, persoanele cu care ne întâlnim pentru prima dată ne pot păcăli. Există multe persoane care reușesc să manipuleze bine în relații, să mintă ușor, sunt și actori desăvârșiți. Specialiştii spun că pentru a evalua pe cineva cât mai corect și a nu eticheta, trebuie să ținem cont de postura și poziția corpului, să ascultăm cuvintele, tonul și vocea, să urmărim privirea, gesturile. Mai suntem atenți la respirație, la vestimentație și la tot ce manifestă cel cu care stăm de vorbă. Ne asigurăm în același timp că suntem imparțiali și nu asociem omul din fața noastră cu amintirile noastre. Măștile purtate nu sunt altceva decât mecanisme de apărare, spun specialiştii. "Există măști sociale, măști de cuplu, măști personale. Când nu suntem pregătiți să ne acceptăm așa cum suntem, punem măști. De dimineață până la culcare, folosim masca adecvată. Ea ne ține în siguranță când suntem un manager performant, protejează un subaltern care abia mai duce sarcinile de serviciu, este un tampon în relațiile toxice, chiar în cuplu, când partenerul ne agresează fără să știe. Exemplele sunt infinite și au legătură cu scenariul de viață al fiecăruia. Masca este inutilă când ceea ce gândim, este în armonie cu ce simțim și cu ce spunem.", spune Maria Verdi.

 

CALEIDOSCOP

 

Cea mai luminoasă cască pentru biciclişti

 

Torch M1este o cască pentru biciclişti prevăzută cu un sistem special de iluminare. LED-urile sunt extrem de puternice, iar casca este ajustabilă. Torch M1 are patru trepte de iluminare, este rezistentă la apă şi foarte comodă. Casca este ideală pentru cicliştii care merg şi pe timpul nopţii. Torch M1 poate fi comandată pentru 99 dolari. Preţul nu include transportul.

 

 

Cortul 3 în 1

 

RhinoWolf este un cort care este în acelaşi timp şi saltea, şi sac de dormit. Cortul nu este volminos atunci când este strâns şi cântăreşte doar 2,5 kilograme. Partea inedită este că aceste corturi pot fi conectate unele de altele pentru a forma un super cort. RhinoWolf poate fi comandat în mai multe variante, în funcţie de anotimp. Un cort potrivit pentru toate anotimpurile se poate comanda acum la preţul de 299 de dolari.

 

Cearşafurile din argint care nu se murdăresc

 

O companie din Statele Unite urmează să scoată pe piaţă aşternuturile care nu se murdăresc niciodată. Acestea conţin argint care previne dezvoltarea bacteriilor. După doar o săptămână, aşternuturile obişnuite ajung să conţină peste un miliard de bacterii, spun specialiştii. Tehnologia Silvon este durabilă şi nu se degradează în timp. Un set complet de aşternuturi costă la precomandă 169 de dolari.

 

 

 

 

 

 

 

×