x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurata ”The Four – Cei 4” Antonia, despre cum împacă programul încărcat cu viața de familie

Jurata ”The Four – Cei 4” Antonia, despre cum împacă programul încărcat cu viața de familie

23 Mar 2018   •   21:54
Jurata ”The Four – Cei 4” Antonia, despre cum împacă programul încărcat cu viața de familie
Sursa foto: Mihai Stetcu/Mihai Stetcu/www.mihaistetcu.com

Antonia, unul dintre cei patru jurați The Four Cei 4, mărturisește că are ajutoare de nădejde pe care se poate baza în perioadele în care programul său este foarte încărcat. 

Începând cu 31 martie, de la ora 20.00, Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo sunt jurații ”The Four – Cei 4” care vor decide care challengeri merită sau nu să provoace la duel pe unul dintre cei 4 ocupanți ai scaunelor. Pe lângă emoțiile intense din platou, artista mărturisește că trebuie să facă față și provocărilor din viața de zi cu zi. ”Programul este încărcat, cu filmările pentru emisiune, ședințe foto și alte proiecte pe care le aveam deja stabilite”, spune Antonia, care are însă în jurul său o mulțime de ajutoare de nădejde.

”Le mulțumesc pentru ajutor lui Alex și părinților noștri, când amândoi suntem ocupați, ne ajută ai noștri să stea cu Dominic și Akim”, povestește jurata ”The Four – Cei 4”.

Încă din prima ediție a emisiunii, pe 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, challengerii, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să ocupe un loc ocupat de cei patru artiști selectați deja de membrii juriului, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își piede locul, există o șansă de salvare. Înainte de semifinalã, doar patru dintre artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun, în funcţie de numãrul de voturi primite, pot fi votați de public și pot fi întorși la ”The Four – Cei 4” direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

×
Subiecte în articol: The Four – Cei 4