x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Actorii ieșeni Teo Corban și Ticu Pușcașu, din serialul Mangalița, sunt prieteni de 30 de ani: “De zece ani jucăm aproape mereu împreună”

Actorii ieșeni Teo Corban și Ticu Pușcașu, din serialul Mangalița, sunt prieteni de 30 de ani: “De zece ani jucăm aproape mereu împreună”

25 Sep 2019   •   13:37
Actorii ieșeni Teo Corban și Ticu Pușcașu, din serialul Mangalița, sunt prieteni de 30 de ani: “De zece ani jucăm aproape mereu împreună”

Premiera, duminică, 29 septembrie, ora 20:00, la Antena 1,

Actorul Teo Corban, interpretul primarului Stelian Manole din serialul de comedie Mangalița, care începe duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, joacă în această nouă producție alături de bunul său prieten și coleg Ticu Pușcașu, pe care telespectatorii îl vor descoperi în rolul inspectorului Corneliu Istrate.

Ieșeni amândoi, Teo Corban și Ticu Pușcașu s-au întâlnit prima dată în anii 1990-1991. “Întâmplător îl știu de când a dat la Teatru. Dintr-o conjunctură, am ajuns să-l pregătesc, a venit cu două săptămâni înainte de examen, l-am ajutat, el era foarte talentat și treaba a mers foarte repede. De atunci am devenit prieteni. El este un  băiat foarte lipicios, prietenos, n-are răutăți, e un om pe care te poți baza și un partener foarte bun de teatru. Și, ca o prelungire, în viața de zi cu zi ne petrecem timpul împreună. E un coleg rar din punctul meu de vedere. Între noi există o simbioză și, de vreo 10 ani, jucăm aproape mereu împreună, aproape suntem ca un cuplu în distribuții, căci regizorii se gândesc cum să ne distribuie pe amândoi. Am un regret, că nu am jucat și într-un film artistic împreună. Dar nu e timpul pierdut”, spune Teo Corban, despre prietenul său.

Teo are toate datele să fie un geniu: mustață, păr creț, mai trebuie să învețe germana și să-și schimbe religia”, adaugă Ticu Pușcașu.

Când ne vedem, în timpul liber, stăm la taclale, mai mergem la o bere. Cu un an și jumătate în urmă, am făcut un spectacol pe care l-am regizat noi. Acum am găsit un text pe care vrem să-l facem tot noi, așa că vorbim despre proiect, căutăm soluții tehnice sau facem structura spectacolului. Tot despre teatru și meseria noastră ajungem să vorbim, inevitabil”, mai spune Teo.

La Iași, Ticu Pușcasu și Teo Corban au început deja repetițiile pentru o montare importantă, “Noi locuim la Iași, iar pe timpul filmărilor la Mangalița, cât am stat la București, făceam în week-end naveta ca să ajungem să jucăm în spectacolele noastre de acolo. Noi suntem de bază la Iași, jucăm în multe spectacole. Pentru că nu poți fi doar actor de film, filmul vine și pleacă, teatrul e de bază”, continuă Teo Corban.

Care este relația dintre primarul Stelian Manole și inspectorul general Corneliu Istrate, interpretați de Teodor Corban, respectiv Constantin Pușcașu, telespectatorii Antenei 1 vor vedea duminică, 29 septembrie, de la ora 20:00, în primul episod al serialului de comedie Mangalița.

 

×
Subiecte în articol: Mangalița