x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Adrian și Andrei au fost favoriții publicului în ediția a șaptea și merg în finală

Adrian și Andrei au fost favoriții publicului în ediția a șaptea și merg în finală

04 Noi 2019   •   17:06
Adrian și Andrei au fost favoriții publicului în ediția a șaptea și merg în finală
Sursa foto: Gabriela Arsenie

Adrian Constantin și Andrei Jipcă sunt doi tineri plini de încredere care au venit pe scena iUmor pentru a se întrece în glume pe ritm de rap și au convins publicul că merită să ajungă în finală. Adrian este campion national la Battle MC România ediția 2017, tocmai ce a terminat liceul și vrea să se apuce muzică. Andrei este campion la Battle MC în Iași și a intrat acum la facultate.

            Nu și-au făcut niște glume speciale pentru a-i impresiona pe jurați, nici măcar nu au repetat înainte de momentul de pe scena iUmor! Cei doi s-au bazat doar pe improvizație. Ceea ce le-a adus zâmbetul pe buze juraților, ba chiar i-a dat o idee lui Mihai Bendeac: “Nu vă mai atacați înter voi, atacați-ne pe noi”. Susținut în demersul lui de către Cheloo, Andrei și Adrian au fost provocați să intre în pielea lui Mihai Bendeac și Cheloo și să se certe între ei în rime. Chiar dacă nu au reușit să îl convingă pe Cheloo cu numărul lor, cei doi concurenți au primit două like-uri și votul publicului, ceea ce i-a trimis direct în finală!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

            Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaptelea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

×