x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Ana Morodan și Teleșpan s-au întors în competiție și au câștigat imunitatea

Ana Morodan și Teleșpan s-au întors în competiție și au câștigat imunitatea

25 Mar 2019   •   14:36
Ana Morodan și Teleșpan s-au întors în competiție și au câștigat imunitatea

Ediție cu multe răsturnări de situație aseară, pe Antena 1, în Asia Express - Drumul Elefantului, reality-show ce s-a impus ca lider detaşat de piaţã, pe toate categoriile de public.  Seara a început cu o veste neașteptată din partea Ginei Pistol și un mesaj emoționant din partea cuplului Jojo-Paul Ipate, ce au fost nevoiți să părăsească show-ul din cauza problemelor de sănătate: „Inițial nu am crezut că e un lucru foarte grav. Dar acum am dureri, iar neurochirurgul de la spital mi-a spus că dacă mai merg cu rucsacul în spate voi ajunge iar la operație în câteva zile, dacă merg și nu mai car nimic este doar un lucru pe care eu îl amân. Pentru mine lucrurile sunt destul de clare, a spus Paul. „Asia Express este experiența vieții noastre!, a adăugat Jojo cu lacrimi în ochi.

Dar pentru că cel mai dur reality-show surprinde la fiecare pas, Ana Morodan și Teleșpan, eliminați săptămâna trecută, s-au reîntors în competiție, în locul echipei Jojo-Paul Ipate: „Îmi doream să ajung acasă, dar, pe de altă parte în momentul în care mă pui în fața unei încercări nu voi spune niciodată nu. Eu cred în semne, poate că drumul nostru trebuie să continue așa. Tot ce pot să spun este că de acum noi vom lupta”.

Duminică, 24 martie, Asia Express - Drumul Elefantului a strâns, la nivel național, aproape 1.850.000 de telespectatori, în minutul de maximă audiență de la 20:45. Asia Express - Drumul Elefantului a condus topul audiențelor pe publicul comercial cu o medie de 8,8 puncte de rating și 23,9 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 7,7 puncte de rating și 20,8 % cota de piață. La orașe, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 7,7 puncte de rating și 17,7 % cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 6,4 puncte de rating și 14,8 % cota de piață. Și la nivel național cel mai dur reality-show a fost pe primul loc în clasament, cu o medie de 7,3 puncte de rating și 16,7 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 6,3 puncte de rating și 14,4 % cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audiență și la nivelul întregii zile, pe publicul comercial, înregistrând o medie de 3,2 puncte de rating și 18,6% cota de piață.

Duminică seară, după ce au primit o demonstrație din partea unui localnic, vedetele au fost nevoite să facă și ele ceai masala, o băutură delicioasă cu specific indian, respectând tehnica și rețeta amestecului de condimente: „Asta nu este ceai masala, este doar ceai pe pantofi”, declara Șerban Copoț, încurcat de misiune. Ulterior, echipele au plecat către următorul punct de întâlnire, acolo unde doar primele trei echipe ajunse se calificau în jocul de amuletă. Ana Morodan și Teleșpan, CRBL și Oase, alături de Cocuța și Bogdan au fost cuplurile care s-au luptat cot la cot să transporte 50 bidoane de plastic cu ajutorul unui tuk tuk, emblema traficului asiatic și să le descarce în locurile însemnate.

Jocul a luat o turnură neașteptată în momentul în care Ana Morodan a intrat, din greșeală, în mopedul condus de CRBL, accidentându-l pe Oase la picior:  „Când am încercat să îndrept laba piciorului aia a fost. M-a lovit o durere incredibilă. După, mi-am dat seama că m-am lovit și la cap. Acesta a fost transportat de urgență la spital, pentru mai multe investigații, iar CRBL a continuat proba alături de Andrei Ștefănescu, ce s-a dovedit a fi un coechipier de nădejde. Cei doi au reușit să câștige proba de amuletă, iar CRBL a adjudecat suma de 1000 de Euro și avantajul de a merge direct către punctul de oprire, fără a mai fi nevoit să îndeplinească următoarea misiune.

O nouă provocare pentru vedetele din Asia Express - Drumul Elefantului a constat în a convinge 12 localnici să urce alături de ei într-un tuk tuk, pentru un minut.  Deși proba a părut imposibilă, toate echipele s-au descurcat și au pornit, ulterior, spre punctul final de oprire. Deși toți obținuseră transport, pe drum, Gina Pistol le-a transmis că au voie să continue cursa cu aceeași mașină doar în cazul în care șoferul nu are mustață: ”În India, dintr-un miliard și 400 de milioane de locuitori, cred că există doar vreo trei, patru fără mustață!, a spus George Vintilă contrariat. Așa se face că Ruby și Robert, Ana Morodan și Teleșpan au convins șoferii să renunțe la acest simbol indian al mândriei, în vreme ce restul echipelor au fost nevoite să facă iar autostopul. După ce Oase a ieșit de sub supraveghere medicală, a decis să continue cursa alături de CRBL, în ciuda faptului că accidentul l-a lăsat cu piciorul în ghips. În vreme ce colegii lor porniseră către steagul Asia Express, cei doi au fost transportați de echipa de producție la locul de întâlnire cu Gina Pistol, din cauza faptului că se aflau pe ultimul loc, după trei ore și jumătate în care au încercat să facă rost de autostop.

Finalul a adus o veste bună în echipa Ana Morodan-Teleșpan, care proaspăt întoarsă în Asia Express - Drumul Elefantului, a reușit să câștige și singura imunitate a acestei etape: ”Aveam nevoie de imunitatea asta, dar suntem și puțin triști. Ne pare tare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Oase. Chiar nu am vrut să se întâmple așa ceva pentru că este un tip foarte ok, a spus Ana Morodan.

 

 

 

 

Sursa:Kantar Media

 

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

 

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

 

Perioada 24 martie 2019

 

 

×