x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chef Cătălin Scărlătescu vrea să înființeze ”Poliția Gastronomică”

Chef Cătălin Scărlătescu vrea să înființeze ”Poliția Gastronomică”

28 Aug 2019   •   09:59
Chef Cătălin Scărlătescu vrea să înființeze ”Poliția Gastronomică”
Sursa foto: Gabriela Arsenie

După șase sezoane în care au degustat sute de preparate în perioada jurizărilor pe nevăzute, chefii încă par să fie luați prin surprindere de creativitatea gastronomică a concurenților din noul sezon, ce va avea premiera pe 9 și 10 septembrie, de la 20:00, pe Antena 1.

Audițiile celui mai iubit show culinar oferă o singură șansă de a impresiona jurații, motiv pentru care o parte dintre ei își iau misiunea în serios. Printre preparatele controversate ce își vor face apariția de sub cloșuri în sezonul 7 se numără supa de bere cu brânză, supa de iaurt, desertul cu țuică, prăjitura cu fasole, și chiar burger-ul dulce, doar că fără garnitură de ”cartofi prăjiți”, ci cu mere. Așa se face că chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu nu vor scăpa de combinațiile contrastante de gust, iar pentru că surprizele se țin lanț în perioada jurizărilor pe nevăzute, acestea nu vor fi singurele farfurii neobișnuite care vor ajunge pe masa celor trei. Tocmai din acest motiv, în urma unor sesiuni de degustări nu prea reușite, chef Scărlătescu este convins că țara are nevoie și de o ”Poliție Gastronomică”, ce ar putea să îi tragă la răspundere pe cei care nu știu să delimiteze extravaganța și creativitatea de combinațiile total greșite într-un dish: ”Vreau un nou proiect de lege în Parlament!”, afirmă juratul.

Dacă bucătarii care și-au propus să ducă gastronomia la un alt nivel prin alegeri curajoase la bancul de lucru vor obține votul de încredere al unor jurați extrem de duri și obiectivi, telespectatorii vor afla în curând. Din 9 și 10 septembrie, de la 20:00, Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu un nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar.

 

 

 

 

 

 

 

×