x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu cel de-al șaptelea sezon, din 9 și 10 septembrie

Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu cel de-al șaptelea sezon, din 9 și 10 septembrie

26 Aug 2019   •   12:56
Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu cel de-al șaptelea sezon, din 9 și 10 septembrie

Așteptarea a luat sfârșit, căci pe 9 și 10 septembrie, de la 20:00, Chefi la cuțite revine la Antena 1 cu un nou sezon, ce va înteți competiția gustului atât între jurați, cât și între bucătarii aspiranți la cel de-al șaptelea titlu al show-ului culinar și la premiul de 30.000 de Euro.

”Vreau ca prima farfurie de pe bandă să fie de fine-dining!”, exclamă chef Florin Dumitrescu entuziasmat. În mod evident, cei trei maeștri ai gastronomiei vor începe tachinările legate de clasamentul sezoanelor de până acum. Fruntaș cu trei victorii până în acest moment, chef Sorin Bontea intră fără emoții într-o nouă luptă culinară, convins că și sezonul acesta va fi al lui. Juratul este urmat în clasament de chef Florin Dumitrescu, ce a reușit să-şi adjudece două finale, în vreme ce, chef Scărlătescu, are în palmares un singur câștig. Așa se face că rivalitatea dintre chefi va continua încă din primul moment.

Și de data aceasta, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor avea ocazia să lucreze la strategiile de joc din prima ediție a sezonului, pentru că batăliile culinare repun în miză amulete valoroase, ce vor putea fi folosite în confruntările pe echipe. Cuțitul de aur, cel mai râvnit element al sezonului trecut, își păstrează importanța și în cel de-al șaptelea sezon al show-ului, căci fiecare zi de jurizări pe nevăzute vine cu o nouă ocazie unică pentru candidați. Cei mai talentați dintre aceștia ar putea ca printr-un singur preparat excepțional să primească un pașaport de trecere direct în echipa unuia dintre cei trei chefi.

În cel de-al șaptelea sezon Chefi la cuțite, maeștrii bucătăriei caută rețete cu un gust fără cusur, dar și un plating inovativ, rețete care să se diferențieze și care să le confirme faptul că bucătarul din spatele ușilor are sarea și piperul necesare unei lupte ”la cuțite”, dar și îndeajuns de talentat pentru un ”cuțit de aur”. Personaje care vor face deliciul telespectatorilor, bucătari talentați, povești emoționante de viață, sau pasionați de gastronomie ce au trecut granițele pentru a se înscrie în acest show, toate vor face parte din arena culinară a sezonului 7 Chefi la cuțite, din 9 și 10 septembrie, de la 20:00, pe Antena 1.

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite