x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Cornel Palade: “N-am vrut să-mi plimb fiica pe la emisiuni, cum am văzut că fac mulți părinți cu copiii lor”

Cornel Palade: “N-am vrut să-mi plimb fiica pe la emisiuni, cum am văzut că fac mulți părinți cu copiii lor”

03 Sep 2019   •   11:53
Cornel Palade: “N-am vrut să-mi plimb fiica pe la emisiuni, cum am văzut că fac mulți părinți cu copiii lor”
Sursa foto: Mihai Stetcu

Cornel Palade, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20:00, la Te cunosc de undeva!, alături de fiica sa, Ada, spune că și-ar fi dorit ca aceasta să nu îl urmeze în meserie. „Când era Ada micuță nu mă gândeam că o să urcăm împreună pe aceeași scenă. După aceea, i-am văzut aptitudinile și mi-am zis: Doamne, să nu se apuce de meseria mea, că e una grea! Am fost mai mult spectator, pentru că îmi plăcea ceea ce vedeam că face, dar nu am vrut să o plimb la toate posturile de televiziune, pe la emisiuni, cum am văzut că fac mulți părinți cu copiii lor. Am vrut să-și găsească drumul singură, pentru că mie nu mi-a vândut nimeni iluziile. Mi le-am vândut singur pentru ca, după aceea, să știu de unde mi se trage. După ce a terminat liceul, am dat-o să facă Dreptul la Româno-Americană, să aibă o meserie de viitor care să-i aducă bani dar, după șase luni, mi-a zis că nu înțelege nimic, s-o las în pace, pentru că ea vrea să cânte, să joace, să fie artistă. Anul următor a mers la Actorie”, povestește Cornel Palade.

Ada a avut de mică veleități de artistă, își amintește acesta. “Pe oriunde jucam, Ada era în prima linie, cânta și dansa pe tot ce cânta orchestra în restaurant”. Când a văzut-o hotărâtă să devină actriță, Cornel n-a încercat să o țină departe de scenă, dar nici n-a încurajat-o. “Am lăsat-o pe ea să lupte pentru visul ei”, spune acesta.

Care sunt primele transformări pe care le vor face Cornel Palade și fiica sa, Ada, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20:00, în cel de-al 14-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”.

×
Subiecte în articol: te cunosc de undeva cornel palade