x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV CRBL și Oase, prima echipă ajunsă la punctul final de oprire

CRBL și Oase, prima echipă ajunsă la punctul final de oprire

26 Mar 2019   •   14:43
CRBL și Oase, prima echipă ajunsă la punctul final de oprire

O nouă zi plină de aventuri în Asia Express- Drumul Elefantului a clasat cel mai dur reality-show ca lider absolut de audiență pe publicul comercial, dar și la orașe. Ediția de luni seară a adus o veste bună în echipa CRBL-Oase, care, a luptat în ciuda dezavantajului provocat de accidentarea lui Oase la picior și a reușit ca la final să fie prima în clasament: ”Nu ai cum! Din ultima echipă, noi am ajuns la hotel”, au afirmat aceștia.

Luni, 25 martie, Asia Express- Drumul Elefantului a strâns, la nivel național, 1.630.000 de telespectatori, în minutul de maximă audiență de la 21:38. Cel mai dur reality-show a condus detașat topul audiențelor pe publicul comercial cu o medie de 8.9 puncte de rating și 24,6 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 7,8 puncte de rating și 21,4 % cota de piață. La orașe, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 7.6 puncte de rating și 17,4 % cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 7,4 puncte de rating și 17 % cota de piață.

Ediția de luni seară a fost una completă, iar cursa dură i-a trecut prin concurenți prin toate stările, de la frică, la adrenalină, deznădejde sau lacrimi de fericire. Vedetele au primit o surpriză de acasă, scrisori din partea celor dragi, care au funcționat ca un imbold încurajator: ”Știe să îmi spună exact lucrurile de care am nevoie, în momentele când am nevoie”, a spus Bogdan Boantă emoționat, după ce a citit mesajul trimis de sora lui.

Patru echipe au intrat aseară în luptă, iar în prima misiune au fost nevoiți să reproducă o pictură pe un camion, doar după ce au făcut rost de toate instrumentele necesare. Ajunșe la școală, acolo unde a avut loc a doua probă a serii, vedetele au făcut cunoștință cu elevii indieni, de la care au învățat câteva denumiri ale unor jucării în limba kannada, specifică statului în care se află. După ce au reținut fonetica, s-au confruntat și cu scrierea, iar sonoritatea ciudată și caligrafia bizară le-au dat mari bătăi de cap: ”Este oficial cea mai grea limbă!”, afirma Bogdan Boantă.

Jocul de Amuletă s-a dat între cuplurile formate din Ruby-Robert și Cocuța-Bogdan Boantă, primele două echipe ajunse cu lecția învățată la steagul Asia Express, acolo unde îi aștepta Gina Pistol. Coechipierii fiecărei tabere au încercat, legați unul de celălalt, să refacă un puzzle gigant, fără să știe că erau nevoiți să obțină macheta unui autobuz colorat.  Norocul a fost de partea lui Ruby și a lui Robert luni seară, căci cei doi au reușit să câștige prima lor amuletă din acest sezon, un avantaj și 1000 de Euro. Ordinea plecării în cursă a concurenților a fost decisă de un jingle compus din claxoane, canistre şi jante, la care localnicii au fost martori. Șerban Copoț și George Vintilă au fost cei care au reușit să câștige cele mai multe voturi din partea acestora, în vreme ce Ruby și Robert, câștigătorii amuletei, au beneficiat de avantaj și au plecat pe locul doi.

Ultima misiune a serii a fost una a efortului fizic, iar vedetele au învățat care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a obține un litru de suc din trestie de zahăr, dar nu înainte de a obține de la localnici un recipient în care să îl verse. Pentru că Oase nu a putut să facă față cerințelor din cauza piciorului în gips, CRBL a fost nevoit să lupte pentru amândoi în începutul probei. Cu toate acestea, ambiția și determinarea de a reuși i-au ajutat ca la finalul serii să fie învingători. Cei doi s-au clasat pe primul loc și au obținut o cină copioasă și cazare la hotel, în vreme ce colegii lor de competiție au plecat, din nou, în căutarea unui loc în care să înnopteze.

 

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

 

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

 

Perioada 25 martie 2019

 

×