x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Reacția Giei după materialele cu Bogdan de la Purimuntra: “E clar că nu mai sunt în sufletul lui și nu se gândește la mine!”

Reacția Giei după materialele cu Bogdan de la Purimuntra: “E clar că nu mai sunt în sufletul lui și nu se gândește la mine!”

23 Iul 2019   •   10:53
Reacția Giei după materialele cu Bogdan de la Purimuntra:  “E clar că nu mai sunt în sufletul lui și nu se gândește la mine!”

Asearã, în cel mai nou episod Insula Iubirii, de la Antena 1, la Minitel, Gia a asistat la ceremonia focului unde i-au fost prezentate imagini cu cel mai revoltător comportament la care insula a fost vreodată martoră. Femeia care își pusese drept limită implicarea afectivă a partenerului ei într-o relație cu ispita, a primit dovezi că la Purimuntra Bogdan a făcut toate demersurile pentru a începe oficial o relație cu Irina.

I-a oferit ispitei gesturi tandre, declarații în văzul tuturor, semn că ceea ce a pornit în Thailanda, are toate șansele, în cazul în care ispita își dorește, să se prelungească și la întoarcerea acasă.”Faptul că s-a apropiat de Irina nu mă surprinde. Eu nu mai sunt în sufletul lui Bogdan, nu se gândește la mine, nu a întrebat de mine, se poartă de parcă nu ar fi legat cu nimic!”, a fost reacția Giei după ce a urmărit materialele cu Bogdan de la Purimuntra, însoțită de renunțarea la brățara de cuplu.

Dezamăgit de fluctuațiile de comportament ale Geaninei, Andi a început să dea semne din ce în ce mai clare de nemulțumire la adresa femeii: de la senzația de instabilitate pe care i-o oferă, până la lipsa de interes real la adresa lui, dublate de atitudinea de răsfățată a femeii.

În parcul de distracții, răbdarea lui Andi a scăzut după ce Geanina a continuat să fie răsfățată, astfel alimentându-i starea ispitei de nemulțumire. Andi a luat o decizie în urma căreia vrea să o vadă pe Geanina că va face ceva pentru a-și schimba atitudinea: “Poate e mai bine să îi spun să ne despărțim. Sper ca acest șoc să schimbe ceva în ea”. Dar Geanina nu a făcut nicio mutare, nu a încercat un dialog și nu a căutat împăcarea.

Cum vor continua lucrurile în cele două resorturi, telespectatorii vor putea urmări lunea viitoare, de la 20:00, la Antena 1, într-un nou episod Insula Iubirii.

×