x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Un concurent își mărturisește slăbiciunea pe Insula Iubirii: ”Dacă eram cu altă ispită nu mă atingeam!”

Un concurent își mărturisește slăbiciunea pe Insula Iubirii: ”Dacă eram cu altă ispită nu mă atingeam!”

06 Mai 2019   •   10:35
Un concurent își mărturisește slăbiciunea pe Insula Iubirii:  ”Dacă eram cu altă ispită nu mă atingeam!”

La nici 24 de ore de la despărțirea de partenera sa, un concurent își mărturisește slăbiciunea în fața ispitei, în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție Insula Iubirii.

Au venit încrezători în ei și în relațiile lor pentru a se supune celui mai greu test, însă pentru unii concurenți acesta s-a dovedit și mai dificil decât ar fi crezut. Unul dintre concurenți încearcă astfel să se justifice și mărturisește că Insula Iubirii i-a găsit punctul slab. ”Cred că toate se întâmplă cu un sens în viață. Asta e, ce să fac, trăiesc clipa. Jur că dacă eram cu altă ispită nu mă atingeam, dar te-au adus chiar pe tine!”, a spus unul dintre concurenți după doar 24 de ore petrecută alături de ispite.

Cine este acesta și cum va reacționa iubita sa la vederea imaginilor, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție Insula Iubirii.

×