x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Un cuplu nou îşi face apariţia pe Insula Iubirii

Un cuplu nou îşi face apariţia pe Insula Iubirii

03 Iun 2019   •   18:35
Un cuplu nou îşi face apariţia pe Insula Iubirii
Sursa foto: AMER SHANABLI

Cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat în aceastã searã, de la 20:00, la Antena 1 vine cu o nouã surprizã pentru telespectatori. În cea de-a cincea zi pe insulã, la doar câţiva kilometri depãrtare de Purimuntra, într-un alt resolt, insula primeşte doi oameni noi, douã persoane mature, cu o relaţie de lungã duratã şi cu profesii respectabile: el inginer în roboticã şi mecatronicã, iar ea ocupând o funcţie importantã într-o companie multinaţionalã din domeniul retail-ului.

Povestea de dragoste a celor doi a început pe vremea când el avea doar 17 ani, iar ea 22 de ani, iar acum telespectatorii vor avea ocazia sã cunoascã douã persoane care vor sã îşi testeze relaţia, douã persoane care pleacã pe drumul anevoios al testului insulei având foarte clar în minte care sunt lucrurile care îi leagã, care este fundaţia relaţiei lor de lungã duratã, dar şi care sunt cele mai mari dificultãţi întâmpinate în ultima perioadã.

Cine sunt cei doi, dacã vor gãsi sau nu în Thailanda soluţia pentru a-şi depãşi obstacolele din viaţa de cuplu, dar şi cum va continua jocul seducţiei în cele douã resorturi, telespectatorii vor afla urmãrind cel mai nou sezon Insula Iubirii, în fiecare luni, de la 20:00, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: Insula Iubirii