x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Lora se accidentează la Asia Express: cursa cu bicicletele o poate scoate din concurs

Lora se accidentează la Asia Express: cursa cu bicicletele o poate scoate din concurs

27 Feb 2018   •   11:39
Lora se accidentează la Asia Express:  cursa cu bicicletele o poate scoate din concurs
Sursa foto: DIANA OROS

Ediția de marți seară a celui mai dur reality show- ,,Asia Express  continuă cu și mai multe provocări pentru cele șase echipe rămase în concurs. Dacă prima zi în Laos s-a dovedit a fi un test al răbdării și al rapidității, probele din seara aceasta îi vor supune la un efort și mai mare, care i-ar putea costa pe unii dintre aceștia locul din concurs. În traseul de 8 kilometri parcurs pe biciclete, Lora se va accidenta din cauza drumului anevoios și va avea nevoie de intervenția medicilor din echipă.

Traseul din seara aceasta măsoară 100 de kilometri, iar o parte din drumul către punctul de control va fi parcurs pe biciclete. Dar pentru că jocul nu este deloc ușor, fiecare echipă va fi nevoită să o asambleze înainte de a pleca la drum, iar tehnica montării va influența modul în care aceasta va funcționa. Unii se pricep mai mult, alții mai puțin, dar cursa contracronometru îi va motiva pe fiecare să se autodepășească. Dacă Dorian va pedala cu două rucsacuri în spate, iar mama lui se va urca pentru prima oară pe bicicletă după douăzeci și cinci de ani, Vica va trebui să găsească o modalitate de a îndeplini proba în ciuda faptului că nu știe să meargă pe ea. După ce vor termina de asamblat, concurenții vor primi o hartă ce le va indica punctul de întâlnire, aflat la o distanță de 8 kilometri, acolo unde doar primele două echipe ajunse se pot califica la Proba Amuletei.

Într-o cursă umăr la umăr pe teren accidentat, Lora va cădea și va avea nevoie de intervenția medicilor, iar evenimentul nefericit îl va face pe Ionuț Ghenu să se afle la un singur pas de a renunța la competiție: ,,Când am văzut că a căzut m-am speriat foarte tare. Eu am o singură limită...Lora și ce i se întâmplă ei.”. Cu lacrimi în ochi, extrem de speriată, Lora va fi consultată de specialiști care vor decide cât de gravă este accidentarea sa la genunchi. Cea mai mare teamă a Lorei este să nu rămână imobilizată, pentru că își dorește foarte tare să continue cursa alături de iubitul său: ,, Era terenul  foarte accidentat, pietrele foarte mari și mergeam mult prea rapid pentru genul acela de drumDar eu nu vreau să renunț!.

Nici pentru restul echipelor proba nu se dovedește a fi mai ușoară: ,,Astăzi am mers 4-5 kilometri în deal cu rucsacul în spate, apoi am avut de pedalat cu suișuri, coborâșuri, pe poduri.... Simțeam efectiv că îmi iau foc picioarele, a fost cea mai grea probă de până acum. Dar sunt convins că ele vor crește în dificultate, eu asta observ.., a afirmat Andrei Ștefănescu.

Care va fi soarta Lorei după accidentare, dar și cum se vor descurca restul echipelor să ajungă la punctul de întâlnire după o probă care e catalogată drept un ,,test extrem”, telespectatorii Antena 1 vor vedea de la ora 20:00, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show- ,,Asia Express  .

×
Subiecte în articol: Asia Express