x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Marea premieră „X Factor”, marcată prin trei mari concerte, pe 10 septembrie

Marea premieră „X Factor”, marcată prin trei mari concerte, pe 10 septembrie

01 Sep 2017   •   18:30
Marea premieră „X Factor”, marcată prin trei mari concerte, pe 10 septembrie

Duminică, 10 septembrie, odată cu marea premieră „X Factor”, de la 20:00, pe Antena 1, Antena Group şi cea mai mare familie de vedete duc mesajul „Mereu cu tine” mai departe prin evenimentul care deschide toamna, Ziua X. Ziua X reprezintă o serie de concerte live, la nivel naţional, în trei dintre cele mai mari oraşe ale ţării, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, susţinute de cele mai mari nume din industria muzicală. Delia, Carla’s Dreams sau Holograf sunt doar câţiva dintre cei care vor face show în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în Piaţa Operei din Timişoara şi Palatul Culturii de la Iaşi.

O zi maraton, cu #100demomentedespectacol, ziua X aduce Antena Live Show în mijlocul oamenilor, începând cu ora 17.00, pentru „Mai mult decât un concert”.

„Prietenii de la 11”, Florin Ristei şi Diana Munteanu vor fi gazdele super show-ului de la Bucureşti, din Piaţa Universităţii, unde Delia, Carla’s Dreams, Matteo, finalista „X Factor” din echipa lui Ştefan Bănică, Nicoleta Nucă, Theo Rose, trupa Alb Negru şi Florin Ristei vor susţine recitaluri live pe parcursul întregii după-amieze, în vreme ce baletul „X Factor” şi „Te cunosc de undeva!” îi va încânta pe spectatori cu coregrafiile lor inedite.

Mirela Vaida merge acasă, la Iaşi, La Palatul Culturii, unde alături de Ştefan Bănică, The Motans, Vescan, Ami, trupa Maxim, Julie Mayaya şi bandul „X Factor”, The Colours îi aşteaptă pe toţi moldovenii la un spectacol live de excepţie.

Piaţa Operei din Timişoara va răsuna începând cu ora 17.00, când îndrăgitul prezentator de la „Te cunosc de undeva!”, Cosmin Seleşi, le dă întâlnire bănăţenilor cu unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului. Prezentatorul show-ului „Aici eu sunt vedeta”, de la Antena 1, Dan Bittman, alături de colegii săi de la Holograf, Antonia, Deep Central, Connect R, Adi Sînă şi Uddi le vor oferi bănăţenilor mai mult decât un concert.

Pe tot parcursul zilei, telespectatorii vor putea urmări intervenţii live din toate cele trei oraşe, atât în cadrul Observatorului, cât şi pe Antena Stars, în vreme ce Zu Tv şi Happy Channel pregătesc şi ei multe surprize pentru toţi cei prezenţi la spectacol. Seara, de la 20:00, o ţară întreagă va căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, în cadrul premierei super show-ului.

×