x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Actrița Ilona Brezoianu în culisele X Factor, în curând, pe AntenaPlay

Actrița Ilona Brezoianu în culisele X Factor, în curând, pe AntenaPlay

10 Iul 2020   •   10:57
Actrița Ilona Brezoianu în culisele X Factor, în curând, pe AntenaPlay
Sursa foto: HORATIU CARPIUC

În timp ce Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei vor căuta factorul X în cel de-al nouălea sezon, la Antena 1, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu!

Cunoscută pentru rolul secretarei Flori din serialul de comedie Mangalița, de la Antena 1, sau după ce i-a dat emoții lui Mihai Bendeac într-un roast acid la iUmor, actrița Ilona Brezoianu are o carieră bogată la cei 30 de ani. Actriță de film, teatru, ancorată în sfera online și generatoare de conținut extrem de apreciat pe rețelele de socializare, Ilona va putea fi văzută din această toamnă, pe Antena 1 și AntenaPlay, în cadrul unui proiect inedit.

”Ideea de face eXtra Factor m-a atras foarte tare, pentru că îmi doream să ajung în culisele unui show muzical, eu fiind pasionată și de muzică. Aș vrea ca acest proiect, fiind destinat online-ului, să surprindă cât mai multe lucruri interesante din spatele camerelor de luat vederi, de la echipă, la concurenți, jurați și tot ceea înseamnă mașinăria aceasta gigantică X Factor. E un proiect la care voi munci foarte mult și abia aștept să vedeți ce o să iasă!”, a povestit Ilona Brezoianu.

Serialul eXtra Factor va putea fi vizionat săptămânal pe AntenaPlay și le va oferi celor de acasă ocazia să tragă cu ochiul în culisele emisiunii X Factor și să îi vadă pe cei patru jurați în ipostaze mai puțin văzute.  

La 7 ani de la lansare, AntenaPlay este cea mai perfomantă platformă de conținut video din România, cu peste 2 milioane de conturi si milioane de ore de continut video vizionat. 

AntenaPlay oferă 9 canale LIVE, extra conținut nedifuzat la TV, emisiuni preferate în ediții integrale și știri de ultimă oră. Este disponibilă pe toate device-urile: smartphone, smart TV, PC, tabletă sau laptop. Este singurul loc în care se pot urmãri emisiunile produse de Antena TV Group in ediții integrale, din orice colţ al lumii şi de pe orice device.

×
Subiecte în articol: ilona brezoianu