x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Lecție de solidaritate la Antena 3: Teledonul care a mobilizat și a unit românii

Lecție de solidaritate la Antena 3: Teledonul care a mobilizat și a unit românii

de Diana Scarlat    |    30 Mar 2020   •   07:40
Lecție de solidaritate la Antena 3: Teledonul care a mobilizat și a unit românii

Vedete, proprietari de mari afaceri, dar și foarte mulți oameni obișnuiți, care au simțit că au posibilitatea să doneze bani pentru a ajuta dotarea sistemului sanitar din România, au contribuit la strângerea, în timp record, a peste două milioane de euro, suficient pentru a dota spitalele și secțiile de terapie intensivă cu zeci de paturi și ventilatoare. Fundația „Mereu Aproape” va trimite banii strânși în contul pentru teledon către Ministerul Sănătății, astfel încât achizițiile să se poată face în cel mai scurt timp. În primele două ore și jumătate s-a strâns aproape un milion de euro, iar companiile de telefonie mobilă au anunțat că rețelele au fost asaltate de numărul foarte mare de donații.

Astfel de acțiuni s-au organizat, în această perioadă, în mai multe țări ale lumii, cele mai mari fiind în Spania și SUA, dar teledonul organizat ieri de Antena 3 a reușit să strângă cea mai mare sumă de bani în cel mai scurt timp. Teledonul care a fost anunțat, inițial, pentru patru ore, de la 13.00 la 17.00, s-a prelungit cu două ore, până la ora 19.00, după ce foarte mulți români din toate categoriile sociale și de vârstă au făcut donații de la doi la peste 200.000 de euro. Donațiile s-au făcut pentru a se putea cumpăra materialele absolut necesare în această perioadă, astfel încât medicii și asistenții medicali să poată fi protejați, iar secțile ATI să poată fi dotate cu paturi speciale și cu ventilatoare. Donațiile s-au făcut în direct, la Antena 3, dar și prin telefon, prin transfer bancar, prin PayPal, iar la telefon au răspuns vedete ale trustului Intact. Banii vor fi virați în cel mai scurt timp către Ministerul Sănătății. „Fundația noastră este doar un vehicul”, a explicat Alessandra Stoicescu, la începutul teledonului.

 

Copiii și bătrânii au oferit ajutor

Și copiii au donat, inclusiv propriile alocații. Unii au renunțat la bicicletă sau la telefoanele mobile pe care și le doreau. De la cele mai mici vârste, copiii români au vrut să se alăture mobilizării generale, pentru a ajuta la salvarea cât mai multor vieți. Au donat și foarte mulți pensionari, chiar dacă veniturile lor sunt mici. „Donațiile au fost de la 2 la 1.000 de euro și am vorbit cu peste 70 de oameni, până în acest moment (ora 15.10 – n.r.). Au fost apeluri de la foarte mulți oameni cu pensii foarte mici, care au donat câte 2 euro, câte 50 de lei, 100 de lei”, a explicat Gina Pistol, care a izbucnit în lacrimi, povestind despre experiența pe care a avut-o gestionând apelurile de la donatori. Și artiștii au făcut donații, chiar dacă în această perioadă nu vor câștiga bani. Alexandru Arșinel și Anda Adam au donat câte 5.000 de lei, iar maestrul Gheorghe Zamfir a donat cinci naiuri personalizate, cu semnătura  lui. Instrumentele muzicale au fost scos la vânzare, în cadrul teledonului, pentru 1.000 de euro fiecare. Unul dintre acestea a fost plătit de interpreta de folclor Vlăduța Lupău.

 

Artiștii și sportivii s-au alăturat trup și suflet

Prezent în platoul Antena 3, Dan Negru a povestit că nu credea, la-nceput, că virusul este mai mult decât o simplă răceală, dar singura care a luat totul în serios, de la-nceput, a fost Loredana. „Așa sunt eu, mai prudentă. Mă bucur foarte mult că putem să ajutăm cum putem, ca să învingem în acest război cu un dușman invizibil. Eu cred că speranța trebuie să nu dispară și împreună vom reuși”, a declarat Loredana, vedeta care a și cântat, în direct, „Mărioară de la Gorj”, apoi a donat spitalului din Onești 10.000 de lei. „Să fim pozitivi și să adunăm cât mai mulți bani astăzi, împreună!”, a transmis vedeta. La fel a făcut, mai târziu, și Ștefan Bănică jr, care a donat 10.000 de euro și a cântat live, pentru publiul din România. Și sportivii au făcut donații. Tricolorul Răzvan Marin a donat 1.500 de euro, iar Căpitanul Gică Popescu a făcut o donație de 30.000 de euro. „Vă felicit pentru demersul vostru extraordinar și mă bucur că oamenii au răspuns, fiecare cu ce a putut. Din păcate, suntem în război cu un inamic necunoscut, dar lucrul cel mai important în această perioadă este să fim uniți. Eu sunt convins că vom învinge în acest război și că ne vom revedea în scurt timp, bucuroși că am reușit. Trebuie să fim responsabili și să ascultăm indicațiile autorităților, pentru că trebuie să stăm acasă. Din păcate, acest virus nu se uită la nume sau la valoarea oamenilor. Trebuie să dăm dovadă, mai mult decât niciodată, că suntem uniți”, a declarat, în direct, Căpitanul Gică Popescu. CRBL a donat 1.000 de euro, iar avocata Laura Vicol a cumpărat o litografie, pentru 1.500 de lei.

 

Sume impresionante de la companii

Laurențiu Dumitru, angajat al Niro Investment Group România, a făcut o primă donație în nume personal, apoi compania a donat 120.000 de euro pentru achiziționarea unui pat ATI complet echipat și a unui ventilator. „Cred că este nevoie mai mult decât oricând de solidaritate și să ajutăm pe cât putem. Este o luptă pe care nu o poate duce singur statul. Chiar și stând acasă, putem ajuta. Compania noastră a decis ca toți cei peste 600 de angajați ai noștri să aibă veniturile asigurate, pe toată această perioadă”, a declarat Zsolt Nagy, CEO Niro Investment Group. De asemenea, IRIDEX Group a donat 62.000 de euro pentru dotarea completă a unui pat de terapie intensivă. Fundația Noble Heart a donat 100.000 de euro, o companie din Cluj, de „Rent a car”, a anunțat că pune la dispoziție mașini pentru spitale, iar un dealer auto a donat trei mașini pentru Spitalul Matei Balș, din București, plus 1.500 de euro, în cadrul teledonului. Marius Vizer, om de afaceri și mult timp președinte al Federației Naționale de Judo, a donat 100.000 de euro. „Le urez multă sănătate celor care au nevoie de ea. Să trecem cu bine peste acest mare impas!”, a transmis Marius Vizer. Fondatoarea lanțului de farmacii Catena, Anca Vlad, a transmis un mesaj de mobilizare, prin Alina Marinescu, și a donat 100.000 de euro.

 

Mesaje de susținere și pentru angajați

Luchi Georgescu, proprietara grupului de firme Vincon Vrancea, Beciul Domnesc și Meda Prod, a făcut o donație și a lansat un mesaj important pentru antreprenori. „Suntem într-o perioadă pentru care nu avem nicio experiență. Este lupta cu viața și trebuie să ne susținem oamenii, pe toți pe care-i știm și pe care nu-i știm. Mesajul meu pentru antreprenori este să-și susțină oamenii, pentru că toate afacerile se fac cu oameni. Vincon Vrancea, Beciul Domnesc, Meda Prod, o parte dintre firmele grupului meu, susțin demersurile voastre cu 500.000 de lei”, a declarat Luchi Georgescu, în direct, la Antena 3. De asemenea, Eden Capital a donat 50.000 de euro, Ionuț Negoiță, prin Rin Hotels, a donat 100.000 de euro, iar PSD a donat 200.000 de euro. „Este inuman ca medicii care sunt soldați în prima linie să nu potă benefiica de propria protecție, în timp ce așteptă să ne protejeze pe noi. Am observat că am fost contaminați de încă ceva, de data asceasta pozitiv. Și l-aș numi „Co”... Colaborare, consens, conștientizare. Și fac apel către toți românii să rămână împreună și în continuare, pentru că această criză o vom traversa, dar vom intra într-o recesiune economică în care va trebui să contribuim fiecare cu ce putem pentru a susține produsele și companiile românești. Îmi exprim adânca recunoștință și admirație pentru altă linie de soldați, anume muncitorilor din fabrici, oamenilor din depozite, șoferilor care vin la muncă în continuare, înțelegând că fac parte din ceva mult mai mare. Compania noastră face donații și către primării, pentru nevoiași”, a declarat Cristina Timiș, fondatoarea companiei românești Cris Tim. Fiul cel mic al familiei Timiș, Ștefan, a donat, din banii personali 100.000 de euro.

 

Să luptăm pentru ziua în care vom reveni la o viață normală, pentru ziua în care ne vom putea îmbrățișa din nou, pentru ziua în care vom putea merge din nou la concerte. Vă îmbrățișăm pe toți cei care ați dat puțin din venitul vostru!

Mihai Gâdea

 

 

Familia Voiculescu contribuie la acest teledon 100.000 de euro, în numele tuturor oamenilor care sunt în acest platou și în toate celelalte sedii, pentru a putea fi posibil acest teledon.

Alessandra Stoicescu

 

×