x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Michael Pascale și-a tatuat pe braț un personaj de desene animate

Michael Pascale și-a tatuat pe braț un personaj de desene animate

12 Mai 2015   •   16:16
Michael Pascale și-a tatuat pe braț un personaj de desene animate

Imediat după încheierea filmărilor pentru ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”, show pe care l-a și câștigat, chef Michael Pascale și-a făcut un cadou inedit: acesta și-a tatuat pe braț bucătar, inspirit de un personaj de desene animate din producția ”Ratatouille”.

”Personajul e un pic modificat, i-am adăugat o mustață, de exemplu, însă acest tatuaj este un simbol al pasiunii mele pentru bucătărie. Mi l-a făcut un prieten bun, imediat după ce am încheiat filmările. Am vrut să imortalizez pe piele dragostea pentru gătit. Bucătăria este viața mea, nu aș putea trăi fără să gătesc și asta reprezintă și tatuajul meu”, spune Michael.

Câștigătorul celui de-al doilea sezon ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor” mărturisește că vrea să folosească pemiul din cadrul show-ului pentru a-și deschide propriul restaurant: ”Vreau să deschid un restaurant în care să folosim produse cultivate în România, produse crescute într-un mediu natural. În ţara noastră sunt foarte mulţi oameni care respectă natura şi sunt pasionaţi de agricultură, iar acestea sunt produsele pe care eu îmi doresc să le promovez şi să le servesc clienţilor mei”.



Chef Michael Pascale și-a lansat și site-ul personal, www.michaelpascale.ro, și spune că face și consutanță în domeniul gastronomic.

”La FABLE Divine este firma noastră de consultanţă, prin care îmi doresc să îi ajut pe toţi cei care vor să înveţe tehnici de gătit, cum să facă un plating, cum să aleagă şi să cumpere produse, cum să pregăteasca un meniu”, mai spune acesta.

×