x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Adi Mutu: "La mine conteaza doar familia, tara, copilul si cariera"

Adi Mutu: "La mine conteaza doar familia, tara, copilul si cariera"

05 Feb 2004   •   00:00

Dupa ce a terminat de studiat poeziile lui Mihai Eminescu, Adrian Mutu a trecut la ceva mai complicat: Feodor Mihailovici Dostoievski. Dar atacantul lui Chelsea nu citeste operele scriitorului rus in limba romana, ci in engleza.

Pentru ca nu se descurca foarte bine in limba lui Shakespeare, Mutu incearca sa mai invete cate ceva din carti si filme. "Imi place sa citesc la fel de mult cum imi place sa merg la cinema. Intentionez sa lecturez cat mai multe carti in engleza. Deocamdata am ales sa citesc in traducere romanul "Idiotul" de Dostoievski ", a declarat Mutu intr-un interviu acordat agentiei Reuters si preluat de presa britanica.

Jurnalul National: Adi, chiar te pasioneaza Dostoievski?
Adrian Mutu: Chiar este iesit din comun sa citesti Dostoievski? Nu. Iti place? Da.

Ce gen de literatura preferi? Romane istorice, de dragoste, psihologice sau de aventuri?
In general prefer operele cu conflict psihologic.

Sunt si alti colegi de-ai tai care-l citesc pe scriitorul rus?
Nu ma intereseaza, dar nici nu l-am auzit pe vreunul.

Esti o fire romantica?
Fiecare dintre noi avem o doza de romantism, pe care o dezvaluim mai mult sau mai putin. Nu stiu cat sunt de romantic. Sunt mai degraba sentimental.

Presa din tara scrie ca iubita ta, Kitty Cepraga, te insala deja cu doi fosti prieteni ai ei.
Nu ma intereseaza. In momentul de fata, pentru mine conteaza doar familia, tara, copilul si cariera.

×
Subiecte în articol: antimonden