x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ales de Colea

Ales de Colea

de Laura Toma    |    24 Iul 2006   •   00:00
Ales de Colea
PRIETENI
Iordache si Colea. Iluzii gemene, poezie si interminabile discutii despre moravurile vremii. O prietenie de doua decenii.

 

Au jucat impreuna in filmul lui Serban Marinescu, ""Cel mai iubit dintre pamanteni"", realizat in perioada 1992-1993. Pe atunci, cei doi amici, Iordache si Colea, de cate ori se vedeau isi faceau mari iluzii de revolutionare a cinematografiei romanesti, daca tot scapasera de ""disconfortul"" comunist. Din pacate, desi filmul cu pricina avea toate datele unui succes de casa, a fost un esec din punct de vedere financiar.

 

IN FESTIVALURI. ""Cel mai iubit dintre pamanteni"" a fost prezentat la aproape toate festivalurile europene si canadiene de film, dar niciodata in concurs. Pelicula nu a fost difuzata nici in salile de cinema romanesti.

 

In acest film si-au jucat un ultim rol o mana de mari actori ca Stefan Banica, George Constantin, Nino Anghel, Aristide Teica si Ileana Predescu. Regretata actrita juca in film rolul unei femei bolnave de cancer in ultima faza, in timp ce ea chiar suferea de aceasta boala, aflata in stadiu terminal. Alti mari actori din distributie au fost Maia Morgenstern, Gheorghe Dinica, Mitica Popescu, Mircea Albulescu, Dorel Visan, Victor Rebengiuc, Mariana Mihut, Tora Vasilescu etc.

 

""In filmul asta, Colea il juca pe tata… In afara de acest film am mai jucat amandoi doar intr-o piesa la televiziune"", isi aminteste Stefan Iordache.

 

PAROL! Se stiu de 40 de ani, prieteni sunt de vreo 20 de ani. ""L-am cunoscut destul de bine in tot acest timp. Colea e tot o contradictie, are o raceala aparenta, te cam sperii de el la prima vedere, dar are un suflet extraordinar. E cald, e avid de prietenie si de oameni. Cunoscand atat de bine viata si oamenii, nu se apropie de oricine, isi alege prietenii. El m-a ales pe mine, nu eu pe el…"", adauga Iordache. Parteneri de sprit, de discutii, de plimbari si de poezie…"" Ne place sa bem tot ce-i bun, dar cu masura, sa palavragim pe chestiuni morale si sociale si sa recitam poezie… Colea stie multa poezie, in special literatura slava"".

 

Nenea Colea, care a devenit celebru la inceputurile carierei sale la Teatrul de revista cu melodia ""Hai, cosar, cosar"", pigmenteaza suetele intretinute cu amicul sau cu piese din repertoriul lui de pe vremuri…"" Se cam supara cand il rogi la un sprit sa ne cante, dar pana la urma accepta… si ajunge mai mereu la melodiile rusesti. Ii place sa ne distreze, sa ne vada destinsi si veseli."" Pasiunea lui Colea pentru femei nu e un secret nici pentru Iordache.

 

""Colea e un iubitor de frumos, femeia intrand in categoria asta. Femeia e deseori subiect de discutie pentru dansul. I-am cunoscut ultima sotie, pe Magda, cu care se intelege foarte bine, are mare grija de el. Colea ar fi putut fi si fotbalist, si rugbist, si scriitor, si compozitor… este un suflet cu un mare potetial. ""Dragostea de viata il tine tonic.""

 

Colea a jucat si secretari de partid, care pe vremea aceea trebuiau sa fie oameni buni si blanzi. ""Il tin minte din «Setea», din 1959, unde juca genial un personaj din asta de sorginte comunista. Chiar trebuia sa fii destept sa-ti joci schizofrenic rolul si sa ai si o interpretare foarte veridica.""

 

""L-am cunoscut destul de bine in tot acest timp. Colea e tot o contradictie, are o raceala aparenta, te cam sperii de el la prima vedere, dar are un suflet extraordinar""

 

""E cald, e avid de prietenie si de oameni. Cunoscand atat de bine viata si oamenii, nu se apropie de oricine, isi alege prietenii. El m-a ales pe mine, nu eu pe el…""

 

""E un om care a iubit si iubeste trei lucruri in aceasta viata... sau, mai bine spus, trei fiinte de soi: floarea, femeia si calul. Gasesc ca e un lucru extraordinar ca acest om sa aprecieze «en coneseur» floarea, femeia si calul""
- Stefan Iordache

 

 

FEMEIA SI CALUL
Mai in gluma, mai in serios, se spune despre Colea Rautu ca ar fi jucat toti turcii si tatarii posibili din cinematografia romaneasca, toti, personaje antipatice. ""Asta poate din comoditatea de distributie a regizorilor, pentru ca el are trasaturile fetei tipice unor astfel de personaje, dar cine l-a vazut in bunul batran Sorcova din ""Domnisoara Anastasia"", un personaj cu valente total diferite, s-a indragostit de el pentru toata viata, uitand de mai vechii turci si tatari"". Despre pasiunile lui Colea, Iordache vorbeste discret si cu veneratie. ""E un om care a iubit si iubeste trei lucruri in aceasta viata... sau, mai bine spus, trei fiinte de soi: floarea, femeia si calul. Gasesc ca e un lucru extraordinar ca acest om sa aprecieze «en coneseur» floarea, femeia si calul"", adauga Iordache.
×
Subiecte în articol: antimonden femeia iordache colea