x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ana Maria, pacalita de ghicitoare

Ana Maria, pacalita de ghicitoare

11 Feb 2004   •   00:00

Timp de doi ani, Ana Maria de la Demmo a trait cu frica in san, din cauza unei ghicitoare. Batrana ii spusese, printre altele, ca fratele solistei va muri in ziua in care va implini 18 ani: "Am trait un cosmar, doi ani am stat cu ochii pe bietul baiat, ca sa nu i se intample ceva. De fiecare data cand ma uitam la el imi venea sa plang. Dar a implinit 18 ani si e in viata, multumesc Cerului", se destainuie ea. In timpul liber, Ana isi plimba prin parc catelusul, un simpatic Bichon Maltez, primit in dar de ziua ei: "I-am facut un culcus langa patul meu, dar dimineata se mai urca langa mine sa ne jucam". Ce nu suporta vedeta? Zgomotele repetate. Mai exact sa bata cineva cu pixul in masa. Momentan, senzuala interpreta lucreaza la noul album si spera sa aiba un an mai bun, caci s-a transferat la casa de productie Media Services. (Simona Ecovoiu)



×
Subiecte în articol: antimonden