x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Aurelian Temișan, despre una dintre cele mai mari dorințe: “Mi s-a îndeplinit mai repede decât mă așteptam”

Aurelian Temișan, despre una dintre cele mai mari dorințe: “Mi s-a îndeplinit mai repede decât mă așteptam”

05 Noi 2018   •   17:36
Aurelian Temișan, despre una dintre cele mai mari dorințe:  “Mi s-a îndeplinit mai repede decât mă așteptam”

Aurelian Temișan vorbește, la CulTOUR, despre una dintre cele mai frumoase experiențe la care a visat și de care a avut parte de curând. În cadrul ediției, care se va difuza astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel, lucruri neștiute din viața acestuia ies la iveală, iar publicul îl poate cunoaște mult mai bine pe îndrăgitul artist.

Fire emotivă, Aurelian Temișan și-a dorit, încă de când a devenit părinte, să aibă un moment muzical împreună cu fiica sa, Dora, în fața publicului. Dorința i s-a concretizat la sfârșitul lunii trecute.  “Un lucru la care visez de când s-a născut fata mea, și anume să stau pe scenă cu ea și să cânt, mi s-a îndeplinit mai repede decât mă așteptam”, mărturisește cunoscutul artist și jurat al show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Aurelian Temișan își amintește că, în copilărie, obișnuia să se țină de pozne și își dorea să devină… Florin Piersic. Drept urmare, îi imita gesturile celebrului actor. “Adunam copiii din cartier, cei de vârsta mea, dar și pe cei mai mici, ca să le arăt cum se sare de la înălțimi destul de amețitoare, așa cum sărea Florin Piersic în filme atunci când era urmărit”, povestește artistul.

Care este proiectul de vis al lui Aurelian Temișan, dar și ce lucruri pregătește el, telespectatorii Happy Channel vor afla astăzi, de la ora 17.30, într-o nouă ediție “CulTOUR”.  

 

 

×