x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Belissima e con mente

Belissima e con mente

de Dana Andronie    |    06 Sep 2009   •   00:00
Belissima e con mente

Dostoievski dezvăluia în "Idiotul" că frumuseţea este o enigmă. O enigmă ce uneori defilează şi pe podium. 1,72 înălţime şi 87-61-91 sau 1,69 înălţime şi 90-63-92 sunt măsuri premiate la Miss Plaja.

O femeie trebuie să fie 60% frumoasă şi 40% inteligentă. Nu o spunem noi, ci câştigătoarea titlului de Miss Palm Beach - Cornelia Pintilie (87-61-91). Are 19 ani, este din Braşov, s-a născut sub semnul zodiacal Capricorn (24 decembrie), îi plac basmele cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, este studentă la Facultatea Finanţe-Bănci din cadrul Universităţii "Dimitrie Cantemir".

Îşi doreşte să ajungă prezentatoare tv sau, în cel mai rău caz, expert-contabil. Visul ei dintotdeauna a fost să devină fotomodel. Participarea la concursul de frumuseţe Miss Plaja este un început. Va beneficia de un book profesional şi de un calendar pe 2010. "Sunt ambiţioasă, 50% frumoasă, 50% inteligentă. Sunt încăpăţânată, uneori - ironică, îmi place să ascult muzică lăutărească. Nu mi-am cunoscut niciodată tatăl. A plecat în Legiunea franceză când eu aveam un an. M-a găsit acum câteva luni pe internet. Am schimbat câteva vorbe, dar... Nici reproşuri nu pot să-i mai fac... Ce să-i mai zic după atâţia ani?!" - mărturiseşte Cornelia Pintilie.

VULPEA ŞI STRUGURII
Oana Cîslariu (90-63-92) are 20 de ani şi este studentă la Universitatea de Medicină din Botoşani. Îi place să salveze vieţi şi să participe la concursuri de miss. Anul acesta a reuşit să obţină la Miss Plaja un contract cu New Faces Milano, prin reprezentatul agenţiei - Claudio Solzi. Va pleca în curând la Italia pentru a-şi începe cariera de fotomodel, dar nu se va lăsa de medicină. Îi place să fie paramedic pe SMURD şi este hotărâtă să-şi termine facultatea.

Emanuel Kermany - organizatorul concursului Miss Plaja - are în baza de date a firmei "Luna Di Miele" 9.500 de frumuseţi. De opt ani organizează acest concurs de miss, care a ajuns un brand destul de puternic încât să atragă şi... scandalul. Kermany a fost acuzat de prostituţie. Aşa se întâmplă atunci când vulpea nu poate ajunge la struguri. Ba chiar insistă - zice că agurida la care ajunge e dulce! E simplu să arunci cu acuze, mai ales într-un domeniu atât de expus cum este modelingul.

De fapt, toate atacurile şi aluziile, mai mult sau mai puţin transparente, privind "dubioşenia" unei activităţi în care se lucrează cu fete, vin din partea concurenţei care nu şi-a găsit o formă de vizibilitate pe măsură. Şi mai este şi nemulţumirea fetelor care nu au obţinut pe podium locul pe care credeau că-l merită. Emanuel Kermany nu este totuşi îngrijorat: "Miss Plaja nu va muri niciodată. Este un brand foarte puternic şi va exista în continuare, chiar dacă mai sunt persoane care vor să ne facă rău. E atât de uşor să dărâmi şi atât de greu să construieşti" - mărturiseşte arhitectul italian.

Cristian Şofron a fost preşedintele juriului care a decis câştigătoarele din acest an de la Miss Plaja. Grijuliu, actorul a cântărit bine calităţile fiecărei concurente. Când i s-a făcut rău unei domnişoare, a sărit imediat şi i-a oferit un pahar cu apă. Nu s-a sfiit nici să le încurajeze să zâmbească, vorba filmului care l-a consacrat: "Toate pânzele sus"!

×
Subiecte în articol: antimonden