x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Beyonce a vorbit pentru prima oară despre sarcina pe care a pierdut-o în urmă cu doi ani

Beyonce a vorbit pentru prima oară despre sarcina pe care a pierdut-o în urmă cu doi ani

01 Feb 2013   •   12:46
Beyonce a vorbit pentru prima oară despre sarcina pe care a pierdut-o în urmă cu doi ani

Beyonce a vorbit public pentru prima oară despre sarcina pe care a pierdut-o cu câţiva ani înainte să se nască fiica ei, Blue Ivy, potrivit Daily Mail.

Cântăreaţa în vârstă de 31 de ani este măritată cu rapperul Jay-Z, fiica lor fiind născută anul trecut, în luna ianuarie. Beyonce a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut în documentarul HBO "Life Is But a Dream". "În urmă cu doi ani am fost însărcinată pentru prima oară. Şi am simţit bătaia inimii, care a fost cea mai frumoasă muzică pe am auzit-o vreodată. M-am gândit la nume", a spus Beyonce.

Cântăreaţa a pierdut sarcina în primele luni. "Mă întorceam la New York să merg la un control, şi nu s-a mai auzit bătaia inimii. Cu o săptămână înainte fusesem la doctor şi totul era în regulă, iar apoi nu a mai fost bătaia inimii", a mărturisit cântăreaţa.

Pentru a uita de durere Beyonce s-a refulat în muzică. "Am fost în studio şi am scris cel mai trist cântec. A fost primul cântec de pe albumul meu. A fost cea mai bună formă de terapie pentru mine pentru că trecusem prin cel mai dificil moment din viaţa mea", a mai spus Beyonce.

Jay-Z a făcut referire prima oară la sarcina pe care soţia lui o pierduse în piesa "Glory", care a fost înregistrată în perioada în care s-a născut Blue Ivy.

Beyonce a fost foarte încântată când a rămas din nou însărcinată. "Când eşti însărcinată este ca şi cum ai fi îndrăgostită. Eşti atât de deschisă. Eşti atât de fericită", a spus cântăreaţa.

Vedeta a menţionat că deşi i-a fost foarte frică atunci când a născut, experienţa a fost cea mai frumoasă din viaţa ei.

Documentarul HBO despre Beyonce arată partea vulnerabilă a cântăreţei.



×
Subiecte în articol: beyonce sarcina copil muzica