x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cântărețul britanic Pete Doherty a fost arestat la Paris pentru consum de cocaină

Cântărețul britanic Pete Doherty a fost arestat la Paris pentru consum de cocaină

10 Noi 2019   •   22:30
Cântărețul britanic Pete Doherty a fost arestat la Paris pentru consum de cocaină
Sursa foto: antena1

Cântăreţul britanic Pete Doherty a fost pus în libertate sâmbătă, după ce a petrecut două zile într-un arest din Paris pentru consum de stupefiante, procurorii solicitând, în locul pedepsei cu închisoarea, plata unei amenzi de 5.000 de euro.

Membru al trupei The Libertines, Doherty are 40 de ani și a fost arestat în noaptea de joi spre vineri, la scurt timp după ce a cumpărat cocaină în arondismentul IX din Paris.

Cântăreţul a făcut obiectul "unei ordonanţe penale (o procedură judiciară rapidă) pentru consum de stupefiante, cu obligaţia de a plăti o amendă de câte 50 de euro timp de 100 de zile", a precizat Parchetul din Paris.
Această sentinţă, care se poate transforma în pedeapsă cu închisoare dacă amenda nu este plătită, trebui să fie aprobată de judecătorul unui tribunal din Paris.

Potrivit lui Arash Derambarsh, avocatul artistului, Pete Doherty care se află la începutul unui lung turneu în Europa şi în special în Marea Britanie, "a promis că va fi însoţit tot timpul de un specialist în dependenţe şi de un medic, care să-l ajute să nu consume din nou".

La momentul arestării, Pete Doherty era în stare de ebrietate şi s-a opus reţinerii, potrivit unor surse din poliţie. În momentul reţinerii sale de către forţele de ordine, a încercat să se debaraseze de două pliculeţe conţinând cocaină, unul dintre acestea deschis şi consumat parţial.

Avocatul cântăreţului a declarat că "reţinerea a fost în forţă şi disproporţionată", subliniind că artistul avea un singur gram de cocaină asupra sa. "Nu este un delincvent, urmează un tratament de dezintoxicare în Franţa şi în Marea Britanie şi doreşte să se concentreze pe viitorul carierei sale artistice", a adăugat avocatul.

Pete Doherty, cunoscut pentru relaţia sa din trecut cu fotomodelul britanic Kate Moss, s-a aflat deseori în atenţia presei pentru excesele legate de consumul de droguri.

În iulie 2012, a fost exclus dintr-un centru de lux pentru dezintoxicare din Thailanda întrucât nu făcuse dovada dorinţei sale de a renunţa la dependenţa de heroină.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: pete doherty