x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Catalin si Denis si-au gasit mama adoptiva

Catalin si Denis si-au gasit mama adoptiva

07 Aug 2004   •   00:00

ZI DE VARA PANA-N TOAMNA

Daca dai, si Dumnezeu iti da. Asa zice o vorba din batrani, care li se potriveste perfect baietilor de la Autentic. Dupa ce si-au facut un cheag bun, respectiv un studio de productie si o asociatie non-profit, prin intermediul acesteia, cei doi interpreti au ajutat trei grupuri de copii nevoiasi sa vada Marea Neagra.
CATALINA IANCU

Catalin si Denis au venit pe Litoral pe 25 iunie si vor sta pana in septembrie. Si le merge bine, din moment ce aproape in fiecare seara au cate trei spectacole: de la 20:30, 21:00 si 21:30. Din aceasta cauza alearga dintr-o statiune intr-alta pentru a ajunge la timp pe scena, mai ales ca timpul este foarte scurt, iar traficul intre statiuni e de fiecare data aglomerat. La inceputul sezonului, Denis s-a intors din Germania, iar acum a debutat si ca prezentator de spectacole.

TABARA. Se pare ca celor doi cantareti le merg toate din plin, dupa ce au castigat un proces cu casa de discuri la care activau pana nu demult. Si-au infiintat propriul studio si o organizatie non-profit. Este laudabil faptul ca, spre deosebire de altii care castiga mai bine, nu se gandesc numai la masini si vile, ci si la cei saraci. Prin firma lor, ei au adus pe Litoral trei grupuri de adolescenti de la casele de copii. Prima serie si-a petrecut vacanta intre 26 iulie si 1 august si a fost o tabara cu caracter sportiv, cea de-a doua intre 3 si 9 august, si sunt Echipa Fantastica - cei care au colaborat o perioada cu Titus Munteanu - , iar cea de-a treia, intre 23 si 29 august si sunt copii care studiaza dansurile de societate.

RASFATATI. Daca interpretii s-au gandit sa-i ajute pe copiii sarmani, si-au gasit si ei, la randul lor, pe cineva care sa le poarte de grija. Au numit-o chiar mama lor adoptiva. Cu alte cuvinte, bine faci, bine gasesti. Este vorba despre doamna Geta, patroana hotelului unde s-au cazat, care ii cocoloseste de parca ar fi copiii ei. Nici nu se trezesc bine, ca pe terasa ii asteapta cafelutele calde si micul dejun. "Mancarea servita aici e ca la mama acasa. Ne dam in vant dupa ciorba de burta, snitel de pui si mici. Iar desertul e un deliciu. Clatitele sunt preferatele noastre", ne-a spus Denis. Sentimentul este reciproc, fiindca si ei tin foarte mult la mamica lor "adoptiva". Dovada este faptul ca i-au umplut biroul cu flori. Baietii ne-au spus ca au venit singuri pe Litoral, fara iubite. Si la ce le-ar mai trebui, daca au toate de-a gata? In plus, nici de admiratoare nu duc lipsa.

RAOUL, PRIETENUL AUTENTICILOR

Autenticii colaboreaza cu Raoul, interpretul melodiei "Da-mi mana ta", piesa care reprezinta, de altfel, si titlul primului sau album. Cantaretul este cel mai vorbaret din gasca, dar si cel mai glumet. Ne-a spus ca printre cei care fac play-back pe Litoral se numara si… Jean Paler. Se pare insa ca nu numai manelistii au dusmani, ci si el. Caci cineva a lansat zvonul cum ca Raoul ar fi cuplat cu o directoare cu multi bani, dar si cu multi ani mai mare ca el. Ba mai mult decat atat, aceasta l-ar duce seara la spectacole cu masina. In conditiile in care Raoul s-a despartit chiar in vara aceasta de prietena lui. Dar nu pare foarte afectat. Ba dimpotriva.

Promisiune onorata - Nelu Ploiesteanu canta pe banii lui

Putini sunt artistii care pun meseria inaintea banilor. Nelu Ploiesteanu este un lautar parolist. A promis prin mai ca va veni sa cante pe Litoral si, chiar daca a constatat ca e o afacere paguboasa, si-a onorat promisiunea.

LA FINAL. Peste cateva zile, lautarul se va intoarce la restaurantul Perla, acolo unde canta in timpul anului. Tocmai a incheiat contractul pe care l-a avut cu un club din Eforie Sud. L-am intalnit pe Ploiesteanu intr-o seara tarzie, la unul dintre ultimele recitaluri estivale, in restaurantul Bazooka al lui Romica Tociu. Clienti prea putini si prea reci pentru caldura cu care i-a tratat lautarul. "Am vazut un regres al muzicii lautaresti in ultima vreme. Publicul se imparte in prea multe genuri. Nu mi-a fost bine in vara asta, nici ca program, nici ca bani. Mai mult am pierdut decat am castigat. Diversi impresari mi-au propus sa apar in spectacole pe Litoral, pentru 30.000.000 de lei pe luna, dar n-am putut sa ma duc, pentru ca aveam contract in Eforie Sud. Mai plec prin tara, dar e obositor si ies in paguba. Abia m-am intors de la Targu-Jiu. Am facut 1.200 de kilometri pe banii mei ca sa ajung la Romica", ne-a marturisit Ploiesteanu.

SFAT. Bucuros sa ne vada, lautarul ne-a cerut un sfat prietenesc: daca sa cante muzica etno sau sa ramana la stilul sau. "Mi-au oferit 4.000 de dolari sa fac videoclipul si sa cant in varianta etno "Roata vietii". Nu stiam ce sa fac. Iordache si Dinica mi-au zis sa stau cuminte, ca nu se face sa renunt la ceea ce sunt. Luasem banii si i-am dat inapoi. Deocamdata am in plan sa inregistrez cu ei un al treilea album, in toamna", ne-a mai spus Ploiesteanu. (Dana Ciobanu)

LA CALD

  • FLAVIUS BUZILA ADOARME TURISTII PE NISIP. Hara a trecut si prin Vama Veche, unde a sustinut un concert chiar pe malul Marii Negre. Solistul Flavius Buzila a reusit o performanta la care nici nu visase vreodata. Tinerii care venisera la plaja pentru o portie de Hara au adormit dupa cateva melodii: "Marea era la zece pasi de mine. N-am mai cantat niciodata atat de aproape de ea. Interesant este faptul ca cei care au venit sa ne asculte au fost tare impresionati de piesele noatre. Unii dintre ei au adormit!". (Dana Andronie)

  • FESTIVALUL DE LA CALLATIS VA FI TRANSMIS IN DIRECT PE INTERNET. Mai sunt doar 48 de ore pana cand se va da startul Festivalului de la Callatis. Astazi este asteptat la Mangalia si premierul Adrian Nastase, care va participa la simpozionul "Romanii de pretutindeni". In cele sapte seri ale Callatisului vor sustine concerte artistii romani care se afla in varful clasamentelor muzicale: Taxi, Spitalul de Urgenta, Holograf, Simplu, Ca$$a Locco, Parlament, Vank, Miki, Pepe, Pacha Man & Corina etc. Festivalul Callatis va fi transmis in direct pe TVR 2, pe TVR International, dar si pe Internet. Daca accesati site-ul www.callatis.mangalia.astral.ro puteti renunta la micul ecran in favoarea monitorului de computer. Invitatul strain de onoare, cantaretul Panjabi MC, va sosi abia miercuri la Mangalia. Concurentele pentru Miss Diaspora sunt primele care au luat contactul cu scena scoica. De ieri au inceput repetitiile, pentru ca spectacolul sa decurga fara prea multe probleme. 17 romance din 16 tari se vor bate pentru titlul de Miss. (Dana Andronie)

  • FIZZ NU RENUNTA LA BLANA NICI VARA. Pe toate afisele de pe Litoral, cantaretul este infofolit pana-n gat. Desi toti colegii de breasla sunt imbracati cat mai sumar, Fizz s-a gandit sa atraga atentia cu ceea ce are mai de pret: blana. Efectul? Oamenii se holbeaza si se minuneaza cand Fizz le zambeste de pe panou cu blana cu tot. "Asta nu-si mai da haina jos? Nu i-o fi cald?", se intreba un turist din Costinesti. Pana una alta, artistul isi face de cap in discoteca Mondy’s din Jupiter. Isi ia bodyguarzii dupa el si trece la actiune: "agata" fetite. Daca se intampla cumva sa fie refuzat, Fizz devine isteric si ii ofera "victimei" doar cuvinte triviale. (Dana Andronie)
  • ×
    Subiecte în articol: antimonden litoral