x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Chef-ul de la Antena Stars şi-a făcut timp pentru familie! Nicolai Tand şi Monica, weekend romantic la Budapesta

Chef-ul de la Antena Stars şi-a făcut timp pentru familie! Nicolai Tand şi Monica, weekend romantic la Budapesta

26 Aug 2016   •   18:35
Chef-ul de la Antena Stars şi-a făcut timp pentru familie! Nicolai Tand şi Monica, weekend romantic la Budapesta

Nicolai Tand, simpaticul “Star Chef” de la Antena Stars, se ține de gesturi romantice. De curând, acesta și-a dus soția într-un weekend de poveste la Budapesta. Aflați la Baia Sprie, la casa părinților Monicăi, cei doi s-au gândit că e momentul potrivit să se bucure de două zile doar pentru ei.

“Am vrut de multe ori să ajung la Budapesta, să mă plimb pur și simplu prin oraș. Mai fusesem o sin­gură dată, atunci când am plecat din țară, doar că pe vremea aia am dormit în gară, pentru că eram în trecere. În trecere spre o nouă viaţă. Pentru că Baia Sprie, unde locuiesc socrii mei, este la doar patru ore de mers cu mași­na, ne-am făcut repede bagajele și am pornit la drum. Au fost două zile care mi-au mers la suflet! Ne-am plimbat kilometri întregi! Am luat la pas toate străduțele, ne-am oprit la cafe­nelele care ne-au făcut cu ochiul, am mâncat tradițional la cel mai faimos restaurant din oraș, Nacsi neni, am luat micul dejun la New York Palace, hotel care este o adevărată operă de artă, cu una dintre cele mai frumoase ca­fenele din lume. A fost ceva fantastic! Au fost două zile doar pentru noi doi. E așa fain să te redescoperi din când în când, să te oprești din toată nebunia asta care înseamnă viață și să te uiți la cel de lângă tine, să te bucuri că îl ai ală­turi”, ne-a povestit Ni­colai.

CLICK PE POZA, PENTRU GALERIE FOTO

×