x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Culmea penibilului: scuzele vedetelor

Culmea penibilului: scuzele vedetelor

de Dana Cobuz    |    01 Iul 2008   •   00:00
Culmea penibilului: scuzele vedetelor
CE NOROC! ● Cînd lui Cream nu-i convin întrebările, căţelul îi roade cablul
Grăbite uneori să scape de presă sau, din contră, ca să pară mai deştepte cînd se bagă în seamă, "vedetele" noastre ating culmea penibilului tot scuzîndu-se şi justificîndu-se.

Din păcate, ridicolul nu se vede în oglindă. Dacă s-ar vedea, drăguţele VIP-uri mioritice s-ar ruşina şi n-ar mai deschide guriţele lor frumos conturate cu ruj. Însă dorinţa de a ascunde "chestii" e mai puternică decît simţul penibilului, aşa că dumnealor se lansează în explicaţii şi teorii care de care mai penibile şi lipsite de credibilitate.

ANTICONCEPŢIONALE.
Exemplu: multor domnişoare care apar adesea în ziare le-au crescut sînii peste noapte. Puţine au recunoscut că spectaculoasa mărire de bust a survenit în urma unei vizite la un chirurg estetician. De parcă le-ar pune cineva la stîlpul infamiei că au încercat să dreagă ce a greşit Mama Natură, majoritatea vedetelor care şi-au schimbat brusc cupa la sutien refuză să recunoască intervenţia chirurgului. Mai amuzant este însă cum explică fetele mărirea sînilor din dotare. Mai întîi, a fost Andreea Bălan: "Faptul că mi-au crescut sînii se datorează întru totul unui tratament endocrin pe bază de hormoni. Nu mi-am ajustat sînii cu bisturiul, nu am silicoane. Iar dacă cineva vrea să se convingă că nu mi-am făcut operaţie estetică de mărire a sînilor, să facă pariu cu mine. Sînt dispusă să merg la un control medical de constatare. De ce nu, chiar şi la Institutul Medico-Legal". A urmat-o Cristina Rus, care în ultimul an a căpătat un decolteu generos: "De-a lungul anilor, am luat şi eu, ca orice femeie, pastile anticoncepţionale. Era firesc să mi se măreasca sînii de la ele". Surorile Bambi, Raluca şi Denisa Tănase, pun pe seama unei diete naturiste creşterea "plămînilor": cură cu ouă de prepeliţă.

RUŞINICĂ! Vedetele nu se dau în lături să mintă cînd vor să acopere cîte o boacănă. Dovadă stă Celia, cîntăreaţa care şi-a inundat vecinii de atîtea ori că nici ei nu mai ştiu de cîte ori i-au sunat la uşă, să-i ceară să se mute din bloc. Celia s-a scuzat de fiecare dată, dînd vina pe colega ei de apartament, căreia, în cele din urmă, i-ar fi cerut să se mute, ca să nu-i mai facă necazuri. Vecinii spun însă cu totul altceva: colegă de apartament nu mai avea de mult timp cînd s-a întîmplat ca Celia să inunde blocul (de la etajul 7 la parter) de trei ori într-o lună! În plus, administraţia blocului a vrut de nenumărate ori să cheme poliţia pentru că artista pleca şi venea din oraş trîntind uşi, la ore tîrzii din noapte. Una dintre vecine merge chiar mai departe, spunînd că, din cauza Celiei, iarna trecută blocul nu a avut căldură. Vedeta ar fi întîrziat luni întregi pînă să cheme un instalator care să-i repare caloriferul spart.

CĂŢELUL, BATĂ-L VINA! Culmea penibilului a atins-o şi cîntăreaţa Cream, în încercările disperate de a se eschiva de interviuri. De cele mai multe ori, fata se scuză că este foarte ocupată şi nu are timp de întrebări şi răspunsuri. În cazul în care totuşi acceptă un interviu pe e-mail, uită să mai şi răspundă. Mai ales cînd dă de întrebări incomode. Unor colegi din presă, Cream le-a băgat o scuză absolut incredibilă: "Îmi pare foarte rău, dar nu am avut cum să-mi verific mailul, pentru că mi-a ros căţelul cablul de internet".

Fără licenţă

De curînd, Miki (ex K-pital) a scos şi ea o perlă a ridicolului din puţul gîndirii roşcate. Nu s-a gîndit prea mult dacă o va crede cineva cînd a declarat că nu-şi mai dă examenul de licenţă la 1 iulie pentru că, în aceeaşi zi, Mark Anthony are concert la Milano şi vrea neapărat să-l vadă. Ghinionul lui Miki, cea care se lăudase că s-a pregătit intens pentru examenele finale: Mark Anthony avea programate mai multe concerte în lunile iunie şi iulie în Europa, aşa că ar fi putut să-l vadă în oricare altă zi, dacă ar fi vrut într-adevăr  să-şi susţină licenţa!

×
Subiecte în articol: antimonden