x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Dan Spătaru, fenomen unic de popularitate

Dan Spătaru, fenomen unic de popularitate

de Catalina Iancu    |    10 Apr 2009   •   00:00
Dan Spătaru, fenomen unic de popularitate
Sursa foto: -/ARHIVA PERSONALA

Din galeria marilor interpreţi de muzică uşoară românească nu putea lipsi titanul Dan Spătaru. Astfel, TVR Media a lansat miercuri seară la sala Centrului de Artă "Tinerimea Română" DVD-ul dedicat regretatului artist.

"În ascensiunea sa fenomenală şi neegalată, Dan Spătaru a fost exponentul unei generaţii europene de cântăreţi, alături de Adamo şi Gianni Morandi. Nu cred însă că în Belgia sau în Italia, cei doi au avut nevoie de Poliţia călare pentru a-şi ţine concertele", scrie Horia Moculescu în flyer-ul DVD-ului "Dan Spătaru".

La fel au povestit şi invitaţii sosiţi la eveniment, care au vorbit despre marele interpret la timpul prezent. Nici nu se putea altfel, căci imaginile difuzate pe ecranul uriaş din sala Tinerimii ni l-a arătat mai actual ca oricând, momentele fiind atât de emoţionante, încât aveai impresia că artistul ar fi putut intra pe uşă dintr-o clipă în alta.

Astfel, Vasile Donose a declarat că Dan Spătaru s-a impus "ca un inegalabil fenomen de popularitate, fiind iubit şi apreciat de toţi, pretutindeni". Vizibil emoţionată, şi Stela Popescu a spus: "Voi vorbi până mă va bufni plânsul". Aşa s-a şi întâmplat, însă artista a povestit şi o întâmplare care redă perfect succesul uriaş al solistului.

În timpul unui spectacol transmis în direct, publicul nu-l mai lăsa pe Dan Spătaru să iasă de pe scenă. Admiratorii aplaudau întruna şi-l rechemau la rampă, iar directorul televiziunii făcea semne disperate, ştiind că trebuie să încheie transmisiunea, fiindcă urma buletinul de ştiri. Neavând ce face, căci publicul făcea legea, s-a întors către Dan Spătaru şi a spus: "Dane, cântă tu şi Telejurnalul! Aceea a fost noaptea lui Dan", a încheiat Stela Popescu, ştergându-şi lacrimile.

UN ARTIST FĂRĂ SEAMĂN
L-au mai evocat Adrian Daminescu, Voicu Enăchescu, Margareta Pâslaru, Silvia Dumitrescu, reprezentanţi ai Primăriei municipiului Medgidia, vărul artistului, precum şi soţia şi fiica interpretului.

"Tatăl meu era un tată desăvârşit. Un om minunat, bun, dar întotdeauna drept. Un artist complet comunicând cu oamenii prin iubire, blândeţe şi demnitate. Avea un adevărat cult pentru corectitudine. Familia era un refugiu în care-şi aduna puterile pentru a se dărui, mereu şi mereu, publicului. Aşa l-am cunoscut eu şi aşa l-am iubit", a declarat fiica artistului, Dana Spătaru
.
Cornel Patrichi nu şi-a putut stăpâni lacrimile văzându-l pe ecran. Gazda şi realizatoarea Ioana Bogdan a păstrat pentru final o excelentă filmare cu "Drumurile noastre", dar invitaţii au mai vorbit despre Dan Spătaru mult după momentul de final.

DVD-ul are o durată de 118 minute şi cuprinde peste 50 de cântece, toate devenite şlagăre: "Ţărăncuţă ţărăncuţă", "Măicuţă, îţi mulţumesc", "Nici o lacrimă", "Trecea fanfara militară", "Mă întorc acasă", "Mândra mea", "Nu m-am gândit la despărţire", "Când merg copiii la şcoală" şi, bineînţeles, nemuritorul "Drumurile noastre", dar şi câteva surprize cum ar fi parodia muzicală "Trandafirii Pâslăriţei" şi un potpuriu de cântece populare.

 

 

Răspândea iubire şi speranţă

"Fenomen unic de popularitate, înger salvator al oricărui impresar, Dan umplea stadioanele cu mii de oameni în orice zi şi la orice oră, chiar dacă numele lui era scris pe un afiş tipărit, numai cu un creion. Se povesteşte că, odată a fost de-ajuns să-i fie numele scris cu cretă pe caldarâm pentru ca la spectacol să vină o mulţime de oameni.

Tineri sau vârstnici, femei sau bărbaţi, milioanele de admiratori se regăseau uşor în bărbatul de talie medie, modest, îmbrăcat sobru şi teribil de carismatic în acelaşi timp. Se regăseau în cântecele sale - uşor de fredonat, în textele frumoase, răspândind iubire şi speranţă, în glasul, sinceritatea şi dăruirea lui", a spus Ioana Bodgan, cea care s-a ocupat de selecţia şi coordonarea editorială, şi care a făcut posibilă apariţia acestui DVD cu adevărat de colecţie.

Materialul "Momente de aur - Mari cântăreţi - Dan Spătaru", lansat de TVR Media, se află în magazinele de specialitate, dar poate fi comandat şi online pe site-ul www.tvrmedia.ro.

×
Subiecte în articol: antimonden spătaru dan