x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Dăunează grav - Carmen Şerban are "telepatie bună"

Dăunează grav - Carmen Şerban are "telepatie bună"

de Catalina Iancu    |    05 Iul 2008   •   00:00

E redundant? E disonant? E aberant? E Carmen Şerban!



E redundant? E disonant? E aberant? E Carmen Şerban!
"Te iubesc, iubirea mea / Te iubesc cu inima / Cu toată fiinţa mea / Sînt şi voi fi doar a ta". Refren: "Toată viaţa dimineaţa / Vreau să îţi simt respiraţia". Cum? Înainte de-a se spăla pe dinţi? Şi de ce musai dimineaţa? Ce, în timpul zilei nu mai respiră? "Să-ţi pregătesc micul dejun / Şi cît te iubesc să-ţi spun." De parcă nu i-ar putea spune că-l iubeşte şi fără să stea la cratiţă! "Dup-o zi de-adrenalină / Iubirea o servim la cină / Ne iubim, apoi dormim / Ne trezim, iar ne iubim." Şi-atunci cînd mai pregăteşte micul dejun!? "Şi cînd vreau să-l sun mă sună / Avem telepatie bună / Şi orice fac nu reuşesc / La el să nu mă gîndesc." Ar putea fi oare şi telepatie ne-bună? "Nu mă ţine sub papuc / Îmi dă bani oricînd şi-oricît / Îmi dă fiindcă mă iubeşte / Şi că are balta peşte." Ce fel de peşte? Dacă n-are peştişorul de aur, tot degeaba!

×
Subiecte în articol: antimonden