x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden De ziua lui, Chef Florin Dumitrescu a avut parte de o petrecere surpriză

De ziua lui, Chef Florin Dumitrescu a avut parte de o petrecere surpriză

03 Aug 2017   •   14:49
De ziua lui, Chef Florin Dumitrescu a avut parte de o petrecere surpriză

Pe 1 august, chef Florin Dumitrescu, juratul de la „Chefi la cuțite”,  a împlinit 30 de ani.  Odată cu schimbarea prefixului a avut parte de un carusel de emoții. Ziua a început în forță încă de la primele ore ale dimineții când și-a verificat contul de Facebook și a aflat că i-a fost „spart”. „În primele momente m-am panicat și nu înțelegeam nimic. Am văzut postat un mesaj prin care eram anunțat că mi s-a spart contul, dupa care au început să curgă video-uri cu mesaje de la colegi și oameni dragi mie”, povestește Florin.

Cel mai frumos moment al zilei a fost petrecerea surpriză organizată de soția lui, Cristina. Pe acoperișul unei clădiri din centrul Bucureștiului, prietenii l-au așteptat pe chef Florin purtând coroane și diademe pentru că fiind un leu veritabil, trebuia tratat ca un rege. Pentru o vârstă rotundă și cadourile era normal să fie speciale. În mod clar s-a remarcat cel oferit de prietenul și colegul de la “Chefi la cuțite”, Cătălin Scărlătescu. Acesta i-a adus un cocoș și o puicuță. Vii! “Metafora” nu e deloc greu de înțeles, mai ales pentru telespectatorii show-ului  culinar care sunt la curent cu rivalitatea dintre chefi și toate tachinările lor din timpul emisiunii.

Punctul culminant al serii a fost surpriza pregătită de Cristina,  un colaj de fotografii  de când s-au cunoscut și pănă în prezent, având o coloana sonoră cântată chiar de ea. O piesă a Mariei Tănase, “All of me” a lui John Legend, melodia pe care au dansat și la nuntă,  și pe “Pe mine m-ai ales” de la Bere Gratis au fost alegerile Cristinei. “Soția mea nu încetează să mă surprindă cu atat de multe talente. Horia Brenciu mi-a spus că o va lua în locul meu la următorul concert de la Sala Palatului J. De-a lungul relației noastre am primit tot felul de confirmări cum că suntem suflete pereche. Aseară am mai primit una! Cu o săptămână înainte, în timpul audițiilor de la Chefi, am ascultat obsesiv melodia Mariei Tănase cântată de Pink Martini. Nu am vorbit niciodată cu Cristina despre piesa asta, nu am ascultat-o înainte împreună, iar aseară am auzit-o cântată de ea. Mi s-au înmuiat genunchii! “, a povestit emoționat chef Florin Dumitrescu.

×