x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Donald Trump Jr. și soția sa Vanessa au anunțat că divorțează

Donald Trump Jr. și soția sa Vanessa au anunțat că divorțează

16 Mar 2018   •   10:29
Donald Trump Jr. și soția sa Vanessa au anunțat că divorțează

Vanessa Trump, soţia fiului cel mare al preşedintelui american Donald Trump, a depus joi o cerere de divorţ de soţul său, Donald Trump Jr., la un tribunal din New York, după o căsnicie de 12 ani şi cinci copii împreună, relatează agenţiile EFE şi AFP. 

Cei cinci copii au vârste cuprinse între 3 şi 10 ani. 

"După 12 ani de căsătorie, am decis să ne despărţim. Vom avea mereu un enorm respect unul faţă de celălalt şi pentru familia noastră. Avem împreună cinci copii frumoşi care rămân prioritatea noastră. Cerem să ne fie respectată viaţa privată în această perioadă", au anunţat cei doi soţi într-un comunicat difuzat de purtătorul de cuvânt al Trump Organisation, compania care conduce imperiul imobiliar al familiei Trump. 

Cei doi soţi se confruntă cu probleme, se pare din cauza absenţelor prelungite ale lui Donald Trump Jr., în vârstă de 40 de ani, iar apropiaţii cuplului au declarat că se aşteptau ca relaţia lor să se încheie cât mai curând cu un divorţ, notează ziarul New York Post. 

Până la urmă Vanessa Trump a făcut acest pas, prezentându-se la Curtea supremă din Manhattan pentru a divorţa de fiul cel mare al preşedintelui SUA şi care conduce afacerile tatălui său, după ce acesta s-a delimitat de organizaţie înainte de alegerile prezidenţiale din 2016 care l-au propulsat la Casa Albă. 

"Problemele sunt de mult timp prezente. Cuplul spera să rămână împreună pe perioada mandatului lui Trump, însă a devenit tot mai greu să-şi rezolve aceste probleme. El nu este niciodată prezent", a declarat o sursă apropiată celor doi soţi, ziarului New York Post. 

Vanessa Trump, fostă top model în vârstă de 40 de ani, speră să nu fie nevoie de o bătălie judiciară pentru a obţine custodia copiilor sau pentru bunurile sale. Cuplul s-a căsătorit în 2005 pe proprietatea lui Donald Trump din Florida, Mar-a-Lago, unde s-a căsătorit şi actualul preşedinte cu Melania şi unde cuplul prezidenţial îşi petrece vacanţele.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump jr sotie vanessa trump