x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Elena şi ielele ei se pun pe vrăjit europenii

Elena şi ielele ei se pun pe vrăjit europenii

de Dana Cobuz    |    11 Mai 2009   •   00:00
Elena şi ielele ei se pun pe vrăjit europenii

Astăzi, Elena Gheorghe şi ielele ei mai susţin două repetiţii generale, dintre care una cu public, înaintea semifinalei care poate să ne mai ţină câteva zile la Moscova sau ne trimite acasă, la Bucureşti.



Doar o zi ne mai desparte de prima semifinală a concursului Eurovision 2009, în urma căreia vom afla cât de apreciată de publicul european este piesa "The Balkan Girls", compusă de Laurenţiu Duţă şi interpretată de Elena Gheorghe.

În clasamentele de pe site-urile de specialitate, melodia care reprezintă România nu stă foarte bine. Astfel, în topul de pe esctoday.com, întocmit pe baza voturilor primite din reţeaua OGAE (Clubul Internaţional al Fanilor Eurovision), Elena se afla săptămâna trecută pe locul 22. La Oddschecker, una dintre cele mai bune case de pariuri din Europa, piesa noastră era plasată pe locul 28 între cele 43 de ţări concurente la Eurovision 2009, potrivit OGAE România. Primele locuri în cele două clasamente erau ocupate de Norvegia, Grecia şi Franţa.

Fără a ţine cont de pariuri şi de preferinţele votanţilor europeni, Elena Gheorghe îşi vede de vocalize. Şi-a luat de-o grijă miercuri, o dată cu primirea tronului de fibră de sticlă şi poliuretan, cu o greutate de 100 de kilograme - piesă esenţială în conceptul de show.

Astăzi, pe scena din Olympiysky Arena, Elena va intra în cele două repetiţii generale ale primei semifinale, dintre care ultima va fi cu public. Reprezentaţia Elenei debu­tea­ză cu un nor de fum din care apar dan­sa­toarele, care rotesc o imensă stâncă ce se transformă într-un jilţ (tronul de care v-am pomenit şi care a dat emoţii echipei României, fiindcă vameşii nu prea erau convinşi că vor să-l lase să meargă la Moscova!).

De pe monstruosul tron se ridică Elena, care începe să cânte. Coregrafia şi grafica vor să aducă în atenţia publicului eminamente moscovit un mit neaoş românesc - mitul ielelor. Cât or putea "ielele" noastre eurovisioniste să vrăjească televotingul, vom mai vedea!

În prima semifinală concurează, în ordinea intrării în scenă: Muntenegru, Republica Cehă, Belgia, Belarus, Suedia, Armenia, Andorra, Elveţia, Turcia, Israel, Bulgaria, Islanda, FYR Macedonia, România, Finlanda, Portugalia, Malta, Bosnia şi Herţegovina. Spectacolul va fi transmis în direct mâine, de la ora 22:00, la TVR 1 şi TVR Internaţional.

×
Subiecte în articol: antimonden elena