x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Eurovision - "Comitii si "petitii"

Eurovision - "Comitii si "petitii"

de Dana Andronie    |    07 Feb 2007   •   00:00
Eurovision  -  "Comitii si "petitii"

Dan Popi, seful casei de discuri care ii pastoreste pe artistii Marius Moga, Red Nex si Romania, a convocat ieri ziaristii pentru a anunta oficial ca s-a depus o contestatie la TVR, in legatura cu descalificarea pieselor "Dracula, my love" si "Well-o-wee".

La conferinta de presa au participat si avocatii celor doua parti (Marius Moga si Radu Fornea), care au desfiintat "dovezile pertinente" oferite de TVR in comunicatul in care se anunta eliminarea celor doua piese. Ce se urmareste, mai exact? Dupa atatea "comitete si comitii", Dan Popi cere: "Sa se mai intruneasca o comisie, din care sa faca parte si un jurist, pentru a se analiza in cunostinta de cauza". Ce se va intampla daca Dan Manoliu, coordonatorul selectiei nationale pentru Eurovision, nu va lua in considerare propunerea si se va respinge contestatia? "Trebuie", a raspuns Smiley. "Vom da spectacol in fata televiziunii!", a continuat Moga. "Vom sustine un recital la Helsinki!", a revenit Smiley.

OF, OF, OF... Daca Dan Popi spera ca se va rezolva pe cale amiabila acest "conflict", Radu Fornea crede ca nu se va solutiona nimic, ceea ce va duce la razboi, adica la proces. Deocamdata, nu se stie pe cine vor da in judecata, fie institutia care se ocupa de drept de organizarea nationala a concursului Eurovision, adica Televiziunea Romana, fie o persoana fizica. Pana nu se va primi raspunsul oficial al TVR la contestatia facuta de partile implicate, avocatii nu se pot pronunta asupra "paratului".

Concluzia: "Merita sa luptam, fie si pentru sansa de 1%, pentru a ajunge in finala", a declarat Marius Moga. Asadar, aceasta "situatie nefasta pentru Romania" - asa cum s-a exprimat Dan Popi - va continua si maine, si poimaine, si raspoimaine, pana cand TVR va reveni asupra comunicatului si va reintroduce in concurs "Dracula" si "Well-o-wee". Ne intrebam totusi noi, publicul, cu ce am gresit?

×
Subiecte în articol: antimonden