x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Fashion - Pe Riviera Franceză

Fashion - Pe Riviera Franceză

28 Aug 2008   •   00:00
Fashion - Pe Riviera Franceză

Cătălin Botezatu a fost invitat zilele trecute la Saint Tropez. Designerul şi-a prezentat colecţiile în două localuri exclusiviste de pe Riviera Franceză: club V.I.P şi Nicky Beach.



Cătălin Botezatu a fost invitat zilele trecute la Saint Tropez. Designerul şi-a prezentat colecţiile în două localuri exclusiviste de pe Riviera Franceză: club V.I.P şi Nicky Beach. Organizatorii evenimentului i-au pregătit o primire de 5 stele: limuzină la scară, bodyguarzi, iar ca reşedinţă temporară i-a fost oferită o vilă superbă situată în cea mai luxoasă zonă a celebrei staţiuni franceze. Astfel, Bote (foto) i-a avut drept vecini pe Michael Schumacher, Donatella Versace şi celebrul miliardar rus Roman Abramovici, aceştia avînd case de vacanţă exact lîngă vila în care a stat designerul. Chiar dacă prin Saint Tropez lumea se plimbă cu elicopterul chiar şi pe distanţe foarte mici, creatorul român a preferat plimbările în aer liber, pe jos, ocazie cu care a putut admira yachtul Madonnei sau pe cel al lui Tom Cruise. Cele două colecţii marca Botezatu “Fly” (haute-couture) şi “Saint Tropez” (swimwear) au fost îndelung aplaudate de cei care au umplut sălile pînă la refuz. (C.I.)

×
Subiecte în articol: antimonden