x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Filmări in familie

Filmări in familie

de Catalina Iancu    |    23 Dec 2007   •   00:00
Filmări in familie

 Andra (foto) a realizat recent videoclipul colindului "Vis de iarnă", dedicat romănilor care locuiesc dincolo de graniţele ţării. Interpreta şi-a adus pentru prima dată intreaga familie in faţa camerelor de luat vederi. Părinţii, fraţii, cumnaţii şi nepoţii căntăreţei au fost vedetele clipului filmat la Fundăţica, lăngă Bran.

 Andra (foto) a realizat recent videoclipul colindului "Vis de iarnă", dedicat romănilor care locuiesc dincolo de graniţele ţării. Interpreta şi-a adus pentru prima dată intreaga familie in faţa camerelor de luat vederi. Părinţii, fraţii, cumnaţii şi nepoţii căntăreţei au fost vedetele clipului filmat la Fundăţica, lăngă Bran. Petre Năstase, regizorul acestei producţii, a venit pregătit cu tunuri de zăpadă artificială. Insă, spre surprinderea tuturor, nu a mai fost nevoie de ele, pentru că ninsoarea a inceput exact in momentul in care se pregăteau să dea drumul aparatelor. "Ne-am bucurat foarte tare că, prin intermediul acestui videoclip, am fost din nou impreună. Trecuse ceva vreme de cănd nu-mi mai văzusem toată familia la un loc", a declarat artista.

×
Subiecte în articol: antimonden