x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Funcţionarii, la poligraf

Funcţionarii, la poligraf

de Anca Aldea    |    02 Feb 2010   •   00:00

Funcţionarii ruşi care au acces la informaţii cu valoare de secret de stat vor fi testaţi cu detectorul de minciuni, informează Interfax.



Preşedintele Comisiei de securitate a Camerei inferioare a Parlamentului rus, Vladimir Vassiliev, a declarat ieri că proiectul de lege nu este încă finalizat. În varianta actuală, textul prevede ca toţi funcţionarii care au acces la informaţii relevante pentru securitatea şi apărarea ţării, precum şi aceia care fac subiectul unor anchete interne, vor fi testaţi cu poligraful, aparat care măsoară reacţiile psihofiziologice ale unei persoane pentru a determina dacă aceasta spune sau nu adevărul. Potrivit directorului departamentului de cercetare  psihofiziologică din cadrul Ministerului rus de Interne, Mihail Baketin, fiabilitatea rezultatelor acestor testări este de 95%-97%.

×
Subiecte în articol: antimonden