x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Gabriela Cristea, despre cea mai mare surpriză de la aniversarea fiicei sale: „Mi s-a părut incredibil și emoționant în același timp”

Gabriela Cristea, despre cea mai mare surpriză de la aniversarea fiicei sale: „Mi s-a părut incredibil și emoționant în același timp”

25 Sep 2018   •   17:50
Gabriela Cristea, despre cea mai mare surpriză de la aniversarea fiicei sale:  „Mi s-a părut incredibil și emoționant în același timp”

Gabriela Cristea, îndrăgita moderatoare a emisiunii ”Te iubesc de nu te vezi”, difuzată în fiecare zi de luni până sâmbătă, de la ora 18.45, la Antena Stars, care și-a sărbătorit fiica de numai un anișor în weekend, povestește unul dintre cele mai emoționante momente din timpul petrecerii aniversare a micuței Bella Victoria Margot.

Vedeta Antena Stars mărturisește că a fost cu adevărat un eveniment deosebit, cu foarte mulți prieteni, o atmosferă caldă și multă energie pozitivă.

”Eu mi-am dori foarte mult să facem o petrecere în curte, iar Tavi mi-a ținut isonul. Am vrut să fie ca un picnic. Toată lumea s-a simțit excelent și noi la fel. Ne-am bucurat foarte tare că atât de mulți oameni au venit pentru Victoria. Inițial am avut 45 de adulți confirmați și 15 copii, iar la petrecere au venit până la urmă 65 de adulți și 20 de copii, ceea ce pentru noi a fost minunat, o surpriză tare plăcută. Acum, privind retrospectiv, am convingerea că am făcut cea mai bună alegere pentru că am putut să o aniversăm în acest mod inedit. A ales de pe tăviță pixul, oglinda și banii. Inițial nu mi-am dat seama, era și foarte agitată la momentul respectiv, dar mai târziu, când am stat doar noi două în cameră, mi-am amintit că și eu, la rândul meu, am ales când eram mică aceleași obiecte de pe tavă. Mi s-a părut incredibil și emoționant în același timp”, spune Gabriela Cristea.

×
Subiecte în articol: gabriela cristea