x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Gheorghe Naghi: ce viaţă in 75 de ani!

Gheorghe Naghi: ce viaţă in 75 de ani!

de Dana Andronie    |    18 Aug 2007   •   00:00
Gheorghe Naghi: ce viaţă in 75 de ani!

"Opriţi timpul! Clipa asta minunată nu se intoarce niciodată!", ar putea rosti din nou Corina Chiriac şi pentru Gheorghe Naghi - regizorul cu "Două lozuri", "D’ale Carnavalului", "Telegrame", "Doi bărbaţi pentru o moarte".

"Opriţi timpul! Clipa asta minunată nu se intoarce niciodată!", ar putea rosti din nou Corina Chiriac şi pentru Gheorghe Naghi - regizorul cu "Două lozuri", "D’ale Carnavalului", "Telegrame", "Doi bărbaţi pentru o moarte". Ei bine, Naghi implineşte astăzi 75 de clipe adunate in tot atăţia ani de viaţă. Un inţelept zicea că nu contează căţi ani ai trăit in viaţă, ci contează ce viaţă ai trăit in ani! Şi ce viaţă a trăit Gheorghe Naghi!

SLUJITORII ARTEI. După realizarea a peste 20 de filme de lung metraj şi a peste 100 de scurt metraj, ştiinţifice, documentare, după 14 premii naţionale şi internaţionale, merită să se laude. Insă lauda de sine nu miroase a bine... Dar cine să-l laude, dacă nu chiar el? "Mi-am zis s-o fac eu şi poate o mirosi a bine!", spune regizorul. "Ştiu că noaptea e cel mai bun sfetnic, cum ştiu că Timpul e cel mai mare hotărător al unor merite. Cred fără tăgadă că el, Timpul, poate ridica sau cobori, din drumul vieţii, pe orice creator. E de neinchipuit şi total nedrept ca unor slujitori ai artei care incă trăiesc să nu li se aprecieze meritele, decăt după ce ne părăsesc...", afirmă Gheorghe Naghi.

PLECAREA. Puţin mai lipsea ca Eugenia Naghi să sărbătorească impreună cu soţul ei 50 de ani de la unirea dragostei lor in faţa lui Dumnezeu. A trebuit să plece inainte de vreme. "Cănd implineşti 75 de ani nu mai seamănă deloc cu implinirea a 57 de ani. 50 de ani am trăit şi am lucrat cu Eugenia Naghi, una dintre cele mai apreciate şi distinse monteuze de film. Eleva renumitului profesor Victor Iliu şi a maestrului montajului de film Lucia Anton a plecat fulgerător din viaţa noastră, parcă pentru a-şi desăvărşi arta montajului şi dragostea de mamă! Cu munca ei a contribuit la succesul unora dintre cei mari regizori romăneşti de cinematografie, printre care Ion Popescu Gopo, Lucian Pintilie etc.", işi aminteşte regizorul. Trecut-au anii... Păcat că pastila miraculoasă din pelicula "Elixirul tinereţii" nu ne poate intineri sau păstra pentru un timp căt mai indelungat TINERI, precum eroii noştri din film: Florin Piersic şi Stela Popescu. Dar filmu-i film şi viaţa-i viaţă, deşi pe generic apare (şi intr-un caz şi in celălalt): THE END!

P.S. La mulţi ani, maestre! Să trăiţi aşa cum aţi făcut-o şi pănă acum. Frumos.

×
Subiecte în articol: antimonden viata naghi