x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Inca o tragedie la Compact

Inca o tragedie la Compact

05 Iun 2005   •   00:00

O noua tragedie a zguduit trupa Compact la sfarsitul saptamanii recent incheiate. Dupa exact sase luni de la moartea basistului Teo Peter, chitaristul formatiei, Emil Laghia, a fost omorat cu sange rece de femeia cu care traia.

  • de MIRUNA PASA
  • MONDEN

  • LEGENDA. Chitara rosie a lui Emil Laghia va fi pastrata la loc de cinste de colegii din Compact
    Corpul neinsufletit al lui Emil Valentin Laghia a fost descoperit vineri in locuinta concubinei sale, din Tulcea, chiar de fiul acesteia. Politia a fost anuntata in jurul orei 21:30, iar specialistii au stabilit ca decesul avusese loc cu cateva zile in urma, pe 30 mai. Potrivit IGPR, tragedia s-a petrecut pe fondul unor discutii contradictorii intre Laghia si concubina sa, Elena Ignat. Ea a fost retinuta imediat dupa descoperirea cadavrului, si procurorii au cerut arestarea sa preventiva pentru omor. Cei doi locuiau impreuna de aproximativ 16 ani si vecinii spun ca se certau frecvent.

    FATALITATE. IGPR a precizat ca Laghia ar fi incercat sa o agreseze fizic pe concubina sa, tragand-o de par. Elena Ignat avea in mana un cutit de bucatarie cu care taia paine. Anchetatorii sustin ca femeia l-a injunghiat pe Laghia din intoarcere, in zona pectoral stanga. Chitaristul s-a prabusit instantaneu in holul apartamentului, in vreme ce Elena Ignat a parasit locuinta. Legistii au stabilit sambata ca moartea lui Emil Laghia a fost violenta si a fost cauzata "de hemoragie externa si interna consecutiva in urma unei plagi injunghiate hemitorace stang anterior". Lama cutitului, lata de aproximativ trei centimetri, i-a atins victimei plamanul si aorta ascendenta, sustin legistii. Cutitul a avut un "traiect oblic de sus in jos si de la stanga la dreapta, iar intre leziunile toracice si deces exista raport de cauzalitate", se sustine in raportul de autopsie.

    BLESTEM. Moartea socanta a lui Emil Laghia, in varsta de 37 de ani, a zguduit trupa Compact la numai jumatate de an de la disparitia basistului Teo Peter, care pe 4 decembrie 2004 si-a pierdut viata intr-un accident de circulatie. La intersectia Strazii Polona cu Bulevardul Dacia, taximetrul in care se afla bateristul a fost izbit violent de un jeep condus de sergentul american Christopher VanGoethem, angajat al Ambasadei SUA la Bucuresti. Formatia rock a mai fost afectata acum cateva luni si de un alt eveniment neplacut: tobosarul Lelut Vasilescu, fondator al trupei, a fost pus sub acuzare si trimis in judecata de Parchetul Anticoruptie pentru trafic de influenta. El este acuzat ca ar fi cerut bani de la mai multe persoane promitand in schimb ca prin intermediul unor cunostinte va obtine locuri de munca in strainatate.

    DURERE. "Membrii formatiei Compact sunt alaturi de familia si prietenii lui Emil Laghia in aceste momente dramatice. Am pierdut un om deosebit, un muzician extrem de talentat si un prieten special. Emil va ramane vesnic in sufletele noastre. Dumnezeu sa-l odihneasca!", au declarat membrii formatiei, Paul Ciuci, Dan Stesco, Aurel Vasilescu si Adrian Tinca, prin intermediul unui comunicat remis agentiei Mediafax.

    AMINTIRI
    Adrian Ordean, fost component al trupei Compact, e cel care l-a adus pe chitaristul Emil Laghia in formatie. "Il stiu de foarte multi ani pe Emil precum si problemele conjugale cu care el s-a confruntat. De altfel, eu am fost cel care l-a adus de la Rosu si Negru in Compact. In urma cu cateva zile mi-am luat ramas bun de la Liviu Tudan, iar acum de la Emil. Este pacat ca un om bun ca el a avut parte de o asemenea moarte violenta.", a declarat Ordean. Ca toata lumea care a aflat cumplita veste, si compozitorul Mihai Alexandru a fost socat de ceea ce i s-a intamplat lui Emil Laghia si, implicit, trupei Compact. "E jale... Zici ca este un blestem. Nu stiu ce sa spun, dar Compact este greu incercata. Intai moartea lui Teo Peter, apoi acuzatiile care i s-au adus lui Lelut Vasilescu, iar acum uciderea lui Emil. Eu am fost cel care i-a vandut prima lui chitara adevarata. I-am vandut-o cu 25.000 de lei, imediat dupa ce am parasit trupa Iris." (Adrian Vaduva, Roxana I. Ancuta)
    ×
    Subiecte în articol: antimonden emil compact laghia