x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Intalnire Memento - Vinul romanesc l-a "imbatat" pe Bolton

Intalnire Memento - Vinul romanesc l-a "imbatat" pe Bolton

de Dana Andronie    |    15 Noi 2005   •   00:00
Intalnire Memento - Vinul romanesc l-a "imbatat" pe Bolton

Ieri, la Hotelul Phoenicia, organizatorii concertului Michael Bolton i-au convocat pe ziaristi la inca o runda de discutii. Aceasta invitatie a starnit o serie de intrebari intrebatoare in randul jurnalistilor. Ce rost mai are o alta conferinta, la patru zile dupa plecarea megastarului Michael Bolton?

Initial, s-a anuntat de catre Pepino Popescu, patronul firmei de evenimente Memento Music, ca se va dezvalui anumite "lucruri" care trebuie musai cunoscute de presa. Bineinteles ca aceste "lucruri" au atras presa la intalnire. Marturisesc ca ne asteptam la niste dezvaluiri incendiare, nicidecum la vizitarea apartamentului in care a dormit Michael Bolton. Sau la alte detalii picante despre "excursia" lui Bolton in Romania. Nu putem sa nu va spunem ce-am aflat, asadar mare atentie la ce urmeaza: Michael n-a dormit in alta parte decat la Hotelul Phoenicia, cu exceptia unei singure nopti, pe care si-a petrecut-o la clubul Space si la restaurantul libanez de lux Marul de Aur. A jucat biliard si s-a pozat cu tot personalul (mixt) de la hotel. A promis ca se va intoarce in Romania, impreuna cu staff-ul sau, pentru ca i-a placut foarte mult vinul.

FORMULA 1. Nu doar licoarea romaneasca (extrem de ieftina pentru el) l-a convins sa ne mai calce pragul, ci si frumusetea romancelor. Daca in Spania i s-a furat cardul, in Romania a avut parte numai de clipe minunate. Si de neuitat. Pai, cum sa uite Michael Bolton momentul in care s-a urcat, din greseala, in masina lui Calin Popescu Tariceanu, iar oamenii de paza nu stiau cum sa-l scoata mai repede din automobil ca sa nu dea nas in nas cu prim-ministrul sau cursa demna de Formula 1 pe care a facut-o de la hotel la aeroport, ca sa nu piarda avionul? A fost o adevarata aventura si pentru garda sa de corp care nu stia cum sa faca partie prin trafic pentru ca megastarul sa ajunga in 15 minute la Aeroportul Otopeni.

Astfel, Pepino Popescu a evitat cu gratie (si inteligent) subiectul fierbinte legat de vizita lui Bolton la clubul lui Nicu Gheara: "Tin post si nu vreau sa vorbesc urat". Ce mai are pregatit Memento Music pana la sfarsitul anului? Trei spectacole de cinci stele (fiecare): la 7 decembrie, Alina Cojocaru si Johan Kobborg il aduc pe Don Quiote la Sala Palatului, la 9 decembrie este "Noapte de decembrie", cu marele Cor Madrigal, dirijat de Marin Constantin, iar invitat de onoare este Stefan Iordache, care va recita, nu va canta, iar la 18 decembrie vom avea "Craciun vienez" cu Orchestra Johan Strauss, tot la Sala Palatului.

×
Subiecte în articol: antimonden bolton