x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ioana Lee iubește Kempo! Imagini geniale cu scriitoarea echipată și pregatită de antrenament – Foto!

Ioana Lee iubește Kempo! Imagini geniale cu scriitoarea echipată și pregatită de antrenament – Foto!

03 Iul 2018   •   06:50
Ioana Lee iubește Kempo! Imagini geniale cu scriitoarea echipată și pregatită de antrenament – Foto!

La ultima sa vizită în România, deși agenda i-a fost plină de întâlniri, ședințe foto, emisiuni și reportaje tv, Ioana Lee a reușit să își facă timp și pentru marea sa pasiune, Kempo. 

 

Bătăioasă și plină de energie, Ioana Lee adoră acest sport și de fiecare dată când revine în țară, merge și la antrenamentele de Kempo ale celebrului profesor Amatto Zaharia, maestru emerit al sportului românesc și multiplu campion european și mondial la aceasă disciplină. La ultimul antrenament, sensei Amatto Zaharia i-a dăruit Ioanei o sabie specială de samurai și a îndrumat-o să practice acest sport și în Washington D.C, acolo unde ioana locuiește de peste 10 ani. 

 

Trecutul Ioanei Lee nu a fost ușor, prima ei căsnicie fiind cu un aristocrat japonez, ce s-a terminat din cauza diferențelor mari de cultură. Despre această experiență, Ioana a scris în volumele ”Ai Suru” și ”Ai Suru 2”, volume ce au făcut-o celebră în România. 

×
Subiecte în articol: Ioana Lee