x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Jennifer Lopez angajează un detectiv pentru a investiga posibilele infidelităţi ale iubitului său Alex Rodriguez

Jennifer Lopez angajează un detectiv pentru a investiga posibilele infidelităţi ale iubitului său Alex Rodriguez

17 Iul 2017   •   22:10
Jennifer Lopez angajează un detectiv pentru a investiga posibilele infidelităţi ale iubitului său Alex Rodriguez

Cunoscuta actriţă şi cântăreaţă americană Jennifer Lopez a angajat un detectiv particular pentru a-l urmări pe iubitul său, fostul jucător de baseball Alex Rodriguez, după mai multe zvonuri privind posibile infidelităţi, relatează online ziarul spaniol ABC. 

Neîncrederea artistei ar fi fost alimentată şi de faptul că-n luna iunie tabloidul National Enquirer a publicat un interviu cu Lauren Hunter, presupusa amantă a lui Alex Rodriguez. 

Imediat după acest moment, gelozia lui J.Lo ar fi cunoscut cote alarmante, de unde şi decizia de a pune un detectiv pe urmele iubitului său. 

Potrivit revistei Us Weekly, cântăreaţa ar fi angajat un detectiv particular pentru a investiga aceste presupuse infidelităţi. Însă din păcate pentru Jennifer, iubitul său a aflat despre acest lucru şi nu a fost deloc mulţumit. 

Us Weekly asigură că cei doi au avut o discuţie aprinsă pe această temă. "S-au certat rău, dar depun eforturi pentru a soluţiona lucrurile", notează publicaţia. 

Jennifer şi Alex sunt împreună de patru luni, iar cântăreaţa în vârstă de 47 de ani pare foarte îndrăgostită de noul său partener, ceea ce i-ar putea justifica comportamentul, conchide ABC.AGERPRES

×