x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Justin Bieber a fumat marijuana în avion, obligând piloţii să-şi pună măştile de oxigen (VIDEO)

Justin Bieber a fumat marijuana în avion, obligând piloţii să-şi pună măştile de oxigen (VIDEO)

05 Feb 2014   •   19:45
Justin Bieber a fumat marijuana în avion, obligând piloţii să-şi pună măştile de oxigen (VIDEO)
Sursa foto: Justin Bieber a fumat marijuana în avion, obligând piloţii să-şi pună măştile de oxigen (VIDEO)

Când Justin Bieber, tatăl său şi câţiva prieteni iau avionul din Canada până în America, zborul constituie o încercare pentru personalul de bord. Potrivit NBC News, personalul navigant al unui avion privat, închiriat recent de cântăreţ, a trecut printr-un adevărat calvar.

În timpul zborului de la Toronto până la New York, interpretul canadian s-a apucat să fumeze marijuana şi nu s-a mai oprit. În cele din urmă, pilotul şi copilotul şi-au pus măştile de oxigen ca să nu inhaleze substanţele euforizante. 'Pilotul le-a spus autorităţilor că le-a cerut de mai multe ori pasagerilor, printre care Justin Bieber, să nu mai fumeze marijuana', scrie într-un raport prezentat de NBC.

Poliţia a aşteptat avionul la aterizare şi a percheziţionat cu minuţiozitate aparatul. 'Mirosul de drog era foarte puternic', adaugă raportul. În plus, stewardesa a fost nevoită să se refugieze în cabina piloţilor din cauza atitudinii şi avansurilor deplasate ale cântăreţului şi ale tatălui său. 'Pilotul a mai spus că i-a cerut în repetate rânduri cântăreţului să nu mai hărţuiască stewardesa. În cele din urmă, aceasta a fost nevoită să rămână alături de el în cockpit pentru a nu mai fi expusă acelor abuzuri', se menţionează în raport.



×