x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden LECŢIE - Un gest pios de 5.000 de euro!

LECŢIE - Un gest pios de 5.000 de euro!

de Dana Andronie    |    25 Mar 2008   •   00:00
LECŢIE - Un gest pios de 5.000 de euro!
Sursa foto: Arhiva personală Bogdan Vornicu/

Annie Muscă, o tânără de 38 de ani, s-a încumetat să restituie “câteva mici adevăruri despre Tudor Vornicu”. A făcut împrumut la bancă pentru ca biografia marelui om de televiziune să fie scrisă negru pe alb şi să fie dăruită publicului într-un tiraj de 500 de exemplare.

Annie Muscă, o tânără de 38 de ani, s-a încumetat să restituie “câteva mici adevăruri despre Tudor Vornicu”. A făcut împrumut la bancă pentru ca biografia marelui om de televiziune să fie scrisă negru pe alb şi să fie dăruită publicului într-un tiraj de 500 de exemplare.

 

 

Surprinzător şi extrem de rar gestul, cu atât mai mult cu cât vine nu din partea unor teleaşti, oameni de cultură sau personalităţi din show-biz, care sunt astăzi ceea ce sunt datorită maestrului! Ei, bine, nici unul dintre aceştia n-a avut o asemenea iniţiativă. A avut-o învăţătoarea Annie Muscă din Odobeşti.

 

 

 

ÎNCEPUTUL. S-a întâmplat, aşadar (dacă putem numi aceasta întâmplare!), ca vrânceanca Annie Muscă să reconstituie portretul unei somităţi al cărei nume se confundă cu Televiziunea Română. Numai ea a simţit că are o datorie morală faţă de moştenirea lăsată de Tudor Vornicu, fără măcar să-l fi cunoscut personal. Annie a renunţat să mai fie învăţătoare pentru a lucra la un proiect de promovare a personalităţilor uitate pe nedrept. Este hotărâtă să lanseze mai multe colecţii de biografii “à la française”, cu titulatura generică “Inconfundabilii”. De altfel, biografia “Tudor Vornicu” este într-un fel debutul acestui proiect. “Cum marile edituri nu sunt pregătite pentru proiecte de acest gen, volumul a fost publicat la Editura Terra a Casei Corpului Didactic din Focşani, al cărei director – prof. dr Costică Neagu – a înţeles rostul unei asemenea lucrări”, spune autoarea. “Dintr-o lungă listă de personaje care mai de care mai interesante, hazardul a făcut ca Tudor Vornicu să fie primul – completează Annie Muscă. Poate şi pentru faptul că s-a născut undeva în Vrancea… Dar, mai mult decât atât, m-a incitat destinul celor două familii – Gianetti şi Vornicu – din îngemănarea cărora s-a născut Tudor Vornicu. A fost suficient să ajung o dată pe urmele bunicilor lui Tudor, în Angheleştii Vrancei, şi am fost cucerită de poveştile celor care i-au cunoscut pe italienii din Piemonte şi pe Vornicii din ţinutul Adjudului. Aşa a început biografia lui Tudor Vornicu. Pe parcursul unui an am mers alături de soţul meu pe urmele Vornicului, pe la rude, prieteni, prin biblioteci, făcând naveta între Odobeşti şi Bucureşti. Cu ajutorul unui credit am reuşit să-mi autofinanţez cercetările şi am oferit această carte celor care o meritau.” “Darul” a costat-o pe Annie Muscă 5.000 de euro. Gestul său de ispravă ar trebui dacă nu răsplătit, măcar apreciat, însă, din păcate, nu a primit din partea semenilor decât indiferenţă şi chiar mici răutăţi.

 

 

 

ETERNITATE. Lansarea biografiei “Tudor Vornicu” n-a avut loc la Televiziunea Română, în studioul care îi poartă numele, nici măcar în incinta TVR! Evenimentul s-a desfăşurat la Sala Radio în faţa câtorva persoane şi a multor scaune goale. Din cei peste 50 de invitaţi, n-au venit decât câţiva oameni care nu l-au uitat pe Tudor Vornicu: Dan Mihăescu, Octavian Sava, Marie-Jeanne şi Mircea Gherghinescu, Katy Vasiu (fosta secretară a lui Tudor Vornicu), Dinu Săraru, Cristian Ţopescu, Corina Chiriac, Ion Vova, Mircea Albulescu etc.

 

 

 

“Omul a devenit legendă încă din vremuri, când ceea ce nu era interzis devenea obligatoriu! În nopţile senine caut întruna pe cer o stea numită Tudor Vornicu, fiindcă, plecând de pe lume, el şi-a asumat eternitatea”, spunea Dan Mihăescu. Mai trebuie să fim şi noi conştienţi de această eternitate. Doar aşa suntem nemuritori!

 

dana.andronie@jurnalul.ro

 

 

 

 

Să nu-l uităm, chiar dacă nu mai este

 

 

La 2 aprilie se împlinesc 19 de ani de când Tudor Vornicu s-a mutat pe o stea. “Este foarte uşor să uiţi pe cineva când nu mai este lângă tine. Există, printre vedetele actuale de televiziune, oameni care l-au îndrăgit pe tatăl meu, însă probabil că sunt prea puţini ca să facă ceva în memoria lui”, declara Smaranda Vornicu. Biografia a fost realizată cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Adjud, al primarului Constantin Armencea, al profesorului Ion Catană. Cartea poate fi comandată prin telefon la 0237.631185 sau 0722.804128, dar şi la animusca@yahoo.fr, cu plata ramburs.

×